Apple Watch nu mai vibrează: care este soluția, indiferent de generația ceasului deștept

de: Alexandru Puiu
10 02. 2019

Apple Watch, ca orice alt gadget modern, vine la pachet cu o serie de funcții importante și multiple potențiale probleme. Cea mai frustrantă apare când te trezești că Apple Watch nu mai vibrează.

În funcție de scenariul pe care l-ai avut în minte când ți l-ai cumpărat, vibrația la Apple Watch s-ar putea să fie cea mai importantă funcție a sa. Eu l-am cumpărat pentru că mă trezesc dimineața cu ajutorul vibrațiilor de la ceas, ca să nu-mi trezesc soția. Când, în urma unei actualizări de firmware, vibrațiile au încetat să mai funcționeze pentru alarmă, am fost foarte supărat.

Indiferent dacă Apple Watch nu mai vibrează sau vibrația ți se pare semnificativ mai discretă decât în trecut, este important să ai în vedere că există câteva soluții la care poți apela pentru a remedia soluția. Când orice altceva nu funcționează, poți să calci pragul unui service Apple din România, dar s-ar putea ca experiența de acolo să nu fie cea mai plăcută. 

Până să ajungi la Apple, încearcă să amplifici vibrațiile la ceas din meniul aparatului. Apasă pe butonul din dreapta sus al ceasului pentru a-i accesa meniul principal și a vedea toate icoanele. Intră la Settings sau Configurări (roata dințată de culoare gri). De acolo, te interesează meniul Sunete și răspuns haptic.

În partea de jos a ferestrei respective, asigură-te că sunt activate alertele haptice. În același timp, fă un tap pe Pronunțat, în loc de Implicit. Tot de aici, poți activa sau dezactiva modul silențios, care va dezactiva toate sunetele și va activa vibrațiile.

Dacă ai urmat acești pași și tot nu simți că situația cu vibrațiile la Apple Watch este mai ”roz”, repornește-ți aparatul. Cea mai rapidă cale pentru a-l închide complet și a-l reporni implică să ții apăsat simultan pentru aproximativ 15 secunde pe cele două butoane de pe lateral. Poți să iei mâna de pe butoane când îți apare mărul pe ecran. Când pornește