Apple are planuri mari pentru tablete: ce surprize îți pregătește în 2019
Amatorii de tablete de top cu potențialul de a-ți înlocui funcționalitatea laptopului, se vor bucura să afle proiectele Apple pentru 2019 în domeniu.
Când vine vorba de tablete, Apple este singura companie care mai face bani într-o manieră serioasă pe respectivul segment de piață. Deși nu și-a actualizat portofoliul în fiecare an, se pare că 2019 va fi un an cu noroc pentru cei care se gândeau de ceva timp la un upgrade.
Dacă se dovedesc a fi adevărate speculațiile postate pe Twitter de CoinX, până la finele acestui an, ar trebui să se lanseze un iPad de generația a șaptea cu diagonala de 10,2 inci și încă un iPad de 10,5 inci. Cele două vor fi lansate defazat una de cealaltă. În ceea ce privește furnizorul acestor informații, CoinX a avut dreptate la mijlocul anului trecut în privința speculațiilor legate de iPhone Xs, Xs Max și Xr.
Una peste alta, dacă Apple lansează un iPad de 10,2 inci într-o carcasă de dimensiunile iPad-ului actual de 9,7 inci, cu o marginea mai subțire a ecranului, oferta ar putea fi una foarte atrăgătoare. Rămâne să vedem dacă americanii vor reuși să nu umble la preț, pentru că deși prețurile la telefoane au explodat în ultimul an, dispoziție oamenilor de a investi în tablete nu mai este ce a fost acum cinci ani. Nu a ajutat acest trend nici lansarea câtorva modele de telefoane pliabile.
Nu este însă foarte clar care ar fi scopul unei a doua tablete de 10,5 inci fără Pro, în contextul în care exustp deha nideke de 11 și 12,9 inci din seria iPad Pro. Cel mai probabil, s-ar putea să fie o chestiune de specificații tehnice diferite și surprindere a unei noi zone de preț. În contextul în care cel mai ieftin model de iPad de generația a șasea costă 1650 lei în România, iar cel mai ieftin iPad Pro începe de la 4100 lei, între cele două cifre, ar mai intra o alternativă.