Apare Joker 2? Când ai putea vedea continuarea în cinematografe
Joker, regizat de Todd Phillips, a avut un succes uriaș, iar Joaquin Phoenix are mari șanse să ia un Oscar pentru performanța sa. Având în vedere bugetul relativ limitat și încasările uriașe, s-ar vrea o continuare. Joker 2 ar fi intrat deja în producție.
Joker, în regia lui Todd Phillips, prezintă povestea lui Arthur Fleck, un bărbat cu o tulburare psihică extrem de gravă care e marginalizat de societate și ajunge un răufăcător. Acțiunea e plasată în celebrul orășel Gotham, din universul DC.
Filmul a avut un succes nebun încă de la lansare și mulți spun că interpretarea lui Phoenix a fost magistrală. Unii critici cred că a fost peste rolurile făcute de Heath Ledger sau Jack Nicholson, care au interpretat același personaj. Ca să-ți faci o idee, Joker este primul film cu rating R care a atins o valoare a încasărilor de un miliard de dolari.
Filmele cu rating R sunt cele care permit vizionarea de către minori sub 17 ani doar dacă aceștia sunt însoțiți în sala de cinema de un adult. Datorită succesului, Joker ar putea primi o continuare. Zvonuri în acest sens există. Și se înmulțesc.
Când ar putea apărea Joker 2
Apar tot mai multe zvonuri venite de la Holywood referitoare la un sequel pentru Joker. Adică o continuare a producției care a reușit să depășească miliardul de dolari din încasări cu un buget relativ mic: puțin peste 60 de milioane de dolari.
Hollywood Reporter a venit cu informația potrivit căreia Joker 2 a intrat deja în producție. Todd Phillips e așteptat să mai vină cu încă o poveste originală DC, așa cum a și promis. Și s-ar putea ca pariul să meargă pe Joker 2. Mulți critici susțin că nici măcar nu se va urmări un profit uriaș dintr-o continuare, dacă ea va exista.
Primul film a doborât recordurile în materie de încasări și nici măcar nu e nevoie ca o a doua parte să performeze atât de bine. Producătorii tot vor ieși pe un mare plus. E posibil să aibă încasări apropiate, cam cum s-a întâmplat cu Deadpool 2.
Dacă zvonurile se confirmă și s-a început deja să se lucreze la Joker 2, atunci acesta ar putea apărea în cinematografe în 2021. Mai ai de așteptat, așadar, dar s-ar putea să merite. Dacă regizorul și echipa de producție merg pe aceeași linie, n-are ce să iasă rău.