Facebook plătește miliarde de dolari pentru greșelile făcute
Facebook a călcat în strachini de mai multe ori în ultimele luni, iar acum a venit timpul să plătească pentru greșelile făcute.
În 2006, Mark Zuckerberg a decis ca platforma să distribuie automat conținutul utilizatorilor cu prietenii acestora. La vremea respectivă, oamenii s-au speriat deorece nu erau gata să dezvăluie atât de multe informații online. Zuckerberg a făcut modificarea, a așteptat câteva zile, a explicat schimbarea și News Feed a devenit una dintre cele mai influente idei ale secolului XXI.
De atunci, Zuckerberg și-a dat seama că oamenii vor mai puțină intimitate online decât cred ei că vor și ca să-i faci să vadă asta trebuie să împingi limitele. Acest a fost modelul de conducere al rețelei sociale. „Move fast, break things” a fost mult timp motto-ul lui Zuckerberg. Cu fiecare boacănă, Facebook era avertizată că e greșit ce face, și lucrurile au mers mai departe.
Odată cu rezultatele financiare, dezvăluite pe 24 aprilie, oficialii Facebook au anunțat că se așteaptă să plătească o amendă situată între 3 și 5 miliarde de dolari pentru că a încălcat termenii acordului cu US Federal Trade Commission pentru a proteja mai bine viața privată a utilizatorilor.
Deși amenda este mare, Facebook nu va fi afectată prea mult
Investitorii se așteptau la o amendă mai mare, așa că au respirat ușurați când au văzut acest raport, iar prețul acțiunilor companiei a crescut cu 7%.
Apropo, veniturile companiei au fost de 15 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, în creștere cu 26% față de aceeași perioadă din 2018. Numărul de utilizatori activi zilnic pe platformă este de 1,56 de miliarde, cu 8% mai mult decât în 2018. Pe de altă parte, numărul de utilizatori activi lunar este de 2,38 miliarde, tot un plus de 8% față de anul trecut. Numărul angajaților companiei crescut cu 36% și a ajuns la 37,773 la 31 martie 2019.
Deci amenda nu este una care să afecteze prea mult compania. Cu toate acestea este îndeajuns de mare încât să reducă profitul cu 50% din primul trimestru și să taie rezerva de cash a companiei cu 7-11%. Acestă amendă este cea mai mare pe care autoritățile americane au acordat-o unei companii de americane de tehnologie. Pe de altă parte, UE pare a fi mai drastică și a amendat Google cu 8 miliarde de dolari în total (trei amenzi).