Zile libere pentru români: noile sărbători legale pentru România
Dacă voiai și sperai zile libere noi, atunci ai noroc. Sunt două noi sărbători legale luate în calcul pentru acest an în România.
Potrivit unor proiecte înregistrate la Senat pentru dezbatere, ar putea fi adăugate noi zile libere în calendarul românilor. Sunt sărbători legale, conform propunerilor, destinate sărbătoririi meseriilor și gastronomiei din România.
Prima propunere prevede introducerea în calendar a Zilei naţionale a Meseriilor, pe 25 noiembrie. Cea de-a doua, pentru 11 septembrie, ar putea fi cunoscută drept Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc, pe 11 septembrie. Aceste propuneri au fost înregistrate la Senat. După dezbatere, dacă lucrurile merg bine, vor fi zile libere pe 11 septembrie, respectiv 25 noiembrie, cu două noi sărbători legale.
Dacă te întrebi ce ai putea sărbători pe 11 septembrie, dincolo de încă o zi la cele libere, propunerea presupune că trebuie celebrată bogăţia de gusturi şi tradiţii din ţara noastră. Totodată, ei se gândesc că asta aduce un plus la capitolul imagine pentru România și pentru turism. „Bucatele şi vinurile româneşti sunt un cumul de tradiţii care încântă simţurile şi cuceresc tot mai mulţi admiratori şi care pot deveni cartea de vizită a ţării noastre”, se arată în propunere.
Cea de-a doua sărbătoare, fiind liberă, evident că se sărbătorește meseria pe care o are fiecare. Bine, mai precis e că această zi liberă va fi despre promovarea învăţământului profesional şi tehnic. Acest tip de învățământ lipsește cu desăvârșire sau produce prea puțini profesioniști, dar el va fi promovat și celebrat.
Alte zile libere pe care le ai în România în 2018: 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – care au și trecut. Prima şi a doua zi de Paşte, cu 1 mai, 1 iunie (Ziua Copilului), dar și prima şi a doua zi de Rusalii. Apoi, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Naţională a României). La final de an ai 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun). Totodată, ai o zi liberă în plus și de Paște, Iohannis a promulgat legea.