Windows XP 2018 ar putea fi sistemul de operare perfect pentru nostalgici

de: George Stanciu
16 05. 2018

Windows XP a fost îngropat, oficial, de către Microsoft, dar asta nu înseamnă că nu mai are o mulțime de fani care preferă acest sistem de operare.

Au trecut deja câțiva ani de când suportul pentru Windows XP a fost încetat de către Microsoft. Poate că o să ți se pară că a trecut ceva mai puțin, dar suportul a fost oprit chiar în 2014, pe 8 aprilie. Și totuși, chiar dacă oficial, sistemul este trecut la cele veșnice, are în continuare o mulțime de fani care preferă această variantă în loc să se bazeze pe altele, mai noi.

Chiar dacă nu mai folosești Windows XP, e ușor să-i înțelegi pe nostalgicii care preferă acest sistem de operare. A avut un design simplu și modern în același timp, n-a venit cu funcții inutile, care să-ți încarce calculatorul aiurea și n-avea nevoie de foarte multă mentenanță. Oamenii încă se distrează cu sistemul de operare: unii l-au făcut să ruleze pe iPhone 7, unii au reușit să facă overclock la un procesor până la 7 GHz, cu un calculator care rula XP, iar alții se gândesc să adapteze sistemul vremurilor moderne.

Designerul Kamer Kaan Avdan a petrecut ceva timp cu sistemul de operare și a creat un concept care îmbină clasicul cu modernul. A preluat elemente noi din variantele actuale ale sistemului de operare și le-a integrat în designul vechiului sistem. Astfel, ai parte de funcții precum efecte de transparență, asistentul virtual Cortana, Microsoft Edge, Timeline, un File Explorer îmbunătățit, un meniu Start și altele.

Dacă ești curios de cum arată această variantă de Windows XP, te poți uita la videoclipul de mai sus, în care Avdan prezintă toate elementele introduse. Din păcate, acesta va rămâne doar un concept, deși n-ar fi stricat o asemenea implementare pentru cei care vor să aibă parte de un XP mai modern.