Următoarea carte Game of Thrones are o dată de lansare, dar nu e cea pe care o aștepți

de: Alexandru Puiu
27 04. 2018

În cazul în care ai văzut Game of Thrones, este imposibil să nu-ți dorești cu ardoare să vezi cum se termină povestea fantastică inspirată de scrierile lui George R.R. Martin. 

Serialul Game of Thrones al celor de la HBO se va termina în 2019, odată cu lansarea sezonului opt cu doar șase episoade. Urseala Tronurilor are la bază seria de romane A Song of Ice and Fire a lui George R.R. Martin. Deși Martin s-a implicat în mod direct în producția celui mai piratat serial din toate timpurile, la un moment dat, show-ul a început să nu mai aibă legătură cu cărțile. Din acest motiv, pe cât de mulți îți dorești tu să vezi ultimul sezon din serial, unii așteaptă să pună mâna pe cea mai nouă carte din saga menționată mai sus.

George R.R. Martin va publica până la finele acestui an o nouă carte a cărei acțiune se petrece în universul Game of Thrones. Acesta va avea aproximativ 640 de pagini, dar în loc să-ți spună ce urmează să se întâmple cu personajele tale favorite, va fi mai degrabă o carte de istorie a universului fantastic. Va fi o colecție de povești, nuvele și povestioare care te vor ajuta să înțelegi mai bine istoria complexă a familei Targaryen în regatul Westeros.

Dacă ți se pare că a fost greu să stai un an fără un nou sezon din Game of Thrones, fanii cărților lui George R.R. Martin nu au mai văzut un volum nou de aproximativ șapte ani, fără o promisiune concretă vizavi de o eventuală data de lansare. Prima carte din a Song of Ice and Fire a apărut în 1996. Următoare carte va fi intitulată The Winds of Winter.

Revenind la Fire and Blood, aceasta va ajunge în librării și online pe 20 noiembrie. Va include povestea împăraților din neamul Targaryen de la Aegon 1 Cueritorul până la Aegon 3 – Dragonbane. Este primul din două volume planificate a căror acțiune se petrece înaintea cărților care au inspirat serialul Game of Thrones.