Postere superbe inspirate de Star Wars și făcute de ruși, unguri, polonezi

de: Nicoleta Apostol
04 03. 2018

Star Wars este un fenomen internațional, iar fanii din întreaga lume și-au exprimat admirația și devotamentul pentru franciză în câteva postere uimitoare.

Star Wars este una dintre cele mai populare francize, care ține milioane de inimi pe jar până când apare următorul film. În tot acest timp, de așteptare, fanii nu o uită, dimpotrivă, creează postere cu care să-și facă așteptarea mai ușoară.

Mă rog, fie că e vorba de artă sau de orice altceva, Star Wars este sursa de inspirație a câtorva postere cu adevărat uimitoare.

Postere maghiare create de Tibor Helenyi

Star Wars a fost lansat în Ungaria pentru prima dată în 1980, la trei ani după debutul din Statele Unite. Helenyi și-a adus propria viziunea, dată cu ajutorul culorilor albastru, portocaliu și roșu, plus alte câteva caracteristici, pe care unii le condamnă, dar alții le admiră. De exemplu, Steaua Morții este distrusă printr-o explozie. Sau șopârla din stânga, cu limbă și ganglioni înfricoșători, care nu există în niciunul dintre filmele din Star Wars.

În plus, nu este singurul poster Star Wars al lui Helenyi. Cea de-a doua imagine creată nu arată șopârla, detaliile din film fiind păstrate mai mult, însă în cea de-a treia creatura își face apariția. De remarcat este că Stea a Morții formează unul dintre ochii lui Darth Vader.

[readmore]

Postere rusești Star Wars, de Yuri Bokser și Alexander Chantsev

Războaiele seculare au fost interzise în Uniunea Sovietică până în 1990, dar piața neagră a serviciilor video a ajutat mai mulți sovietici să vadă filmul în anii 1980. Yuri Bokser și Alexander Chantsev au creat acest poster, alături de alte trei, pentru a comemora ridicarea interdicției.

Câțiva ani mai târziu, cei doi s-au întors să comemoreze încheierea trilogiei inițiale. Capul monumental al lui Jabba Hutt este unul dintre polii posterului, iar cealaltă, desigur, este Steaua Morții.

Posterul polonez Star Wars, de Jakub Erol

Erol a fost un designer și artist, care a creat mai mult imagini asociate cu autoritarismul sau ascensiunea nazismului. Printre altele, a creat și acest poster, care se încadrează în categoria celor mai populare postere Star Wars.

Posterul polonez al lui Miroslaw Lakomski

Lakomski a optat pentru o abordare mai directă a filmului decât Erol. Dacă te uiți atent la Yoda, majoritatea trăsăturilor sale faciale sunt redate în alb și negru, expresie neutră, iar privirea lui indică spre orizont.