Sistemul de alarmă care trezește persoanele surde e cât se poate de inedit

de: Andreea Cuzub
26 09. 2018

Alarmele de incendiu sunt invenția care poate salva viețile oamenilor, însă cum reușești să trezești o persoană surdă în timpul nopții într-o astfel de situație?

Probabil nu multă lume a luat în calcul această problemă, însă o echipă de cercetători japonezi s-au gândit la toate și au inventat un sistem de alarmă adresat persoanelor surde. Proiectul acestora a fost premiat cu premiul Ig Nobel pentru chimie.

Savanții japonezi au avut ideea de a crea un sistem de alarmă pe bază de wasabi, după ce au încercat sute de alte mirosuri, inclusiv ouă putrezite. În cele din urmă au ales wasabi, condimentul japonez favorit al iubitorilor de sushi. Ingredientul său activ, izotiocianatul de alil, acționează ca un iritant pentru nas și funcționează chiar și atunci când cineva este adormit.

„De aceea, oamenii se pot trezi după inhalarea aerului contaminat cu wasabi”, a declarat Makoto Imai, de la departamentul de psihiatrie al Universității Shiga. Cercetătorii au primit premiul Ig Nobel pentru chimie în 2011, alături de alte proiecte științifice inedite.

De exemplu, premiul Ig Nobel pentru Medicină din 2011 i-a fost acordat lui Mirjam Tuk de la Universitatea din Twente. Aceasta a analizat cum luăm decizii atunci când ne confruntăm cu situații dureroase sau stresante, cum ar fi nevoia puternică de a urina.

Tuk a descoperit că persoanele care sunt mai rezistente în fața nevoii de a urina sunt, de asemenea, mai bune la controlarea impulsurilor legate de sarcinile cognitive.

Premiul pentru fiziologie a fost câștigat de Anna Wilkinson de la Universitatea din Lincoln care a petrecut șase luni pentru a antrena o țestoasă să caște la comandă.

Printre câștigătorii Premiului Ig Nobel de anul acesta se numără și românca Gabriela-Alina Sauciuc. Aceasta a câștigat la secțiunea antropologie, cu un studiu despre cimpanzeii de la zoo și vizitatorii lor umani. Ea a ajuns la concluzia că cimpanzeii de la zoo îi imită pe vizitatori mai des decât o fac oamenii.