Samsung „a dat-o de gard” cu Oreo pe Galaxy S7 și S7 Edge

de: Alexandru Puiu
17 05. 2018

În cazul în care ai așteptat aproximativ un an ca să te bucuri de Android 8.0 Oreo pe Samsung Galaxy S7 sau S7 Edge, vei fi dezamăgit să afli că actualizarea vine cu probleme importante.

În teorie, fiecare versiune nouă de Android trebuie să vină la pachet cu beneficii importante pe partea de funcționalitate și performanță. În plus, având în vedere numărul mare de vulnerabilități care sunt descoperite la intervale regulate de timp, un update este menit să-ți facă telefonul mai sigur. Din păcate, nu aceasta este experiența de care au avut parte posesorii de Galaxy S7 și S7 Edge care au trecut de curând la Android 8.0 Oreo.

Android Oreo 8.0 a fost lansat în variantă finală pe 21 august 2017. De atunci, giganți precum Samsung s-au chinuit să aducă update-ul măcar pe cele câteva terminale de top din portofoliu. Din păcate, timpul de aproape un an se pare că nu a fost suficient pentru ca sud coreenii să facă suficient de multe teste.

Trecând peste faptul că vorbim de Android 8.0 și nu de Android 8.1, cei care au apucat să-l instaleze pe Galaxy S7 sau Galaxy S7 Edge s-au trezit că telefoanele lor refuză să mai pornească și au intrat într-o buclă de pornire/repornire.

”În urma depistării unui număr limitat de cazuri în care dispozitivele Galaxy S7 s-au repornit într-o manieră neașteptată după instalarea Android 8.0 Oreo, am încetat temporar propagarea actualizării. Investigăm situația intern pentru a ne asigura că impactul asupra terminalelor afectate este minimizat și că lansarea poate continua cât mai repede cu putință.” Comunicatul de presă pe marginea subiectului este cât se poate de clar.

În contextul în care unii posesori de Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge au rămas fără telefoane funcționale în urma unei actualizări, situația este una destul de neplăcută pentru compania asiatică. Rămâne să vedem dacă numărul celor afectați este suficient de generos, încât, pentru neplăcerile create, unii dintre ei să se arunce la un proces împotriva celui mai mare producător de mobile de pe mapamond.