Samsung Galaxy Note 9 a ajuns la precomandă, însă nu e de cumpărat

de: George Stanciu
03 08. 2018

Pentru puțin timp, Samsung Galaxy note 9 a fost disponibil la precomandă chiar pe site-ul companiei, probabil pe fondul unei ”greșeli”.

Samsung Galaxy Note 9 e la șase zile distanță de lansarea oficială, care va avea loc pe 9 august, la New York. Până acum, am reușit să aflăm cam tot ce se poate despre telefon, datorită informațiilor apărute în tot felul de surse; chiar și Samsung a luat parte la asta, mai ales având în vedere ”greșeala” de a publica pe canalul propriu de YouTube videoclipul de prezentare pentru telefon. Nu-i atât de simplu să faci o astfel de eroare, dar putem să ne facem că plouă.

O altă eroare similară a avut loc în urmă cu o zi, când Samsung Galaxy Note 9 a intrat la precomandă, chiar pe site-ul oficial al companiei. Aveai posibilitatea să lansezi o comandă, cel puțin teoretic. Deși puteai completa câmpurile necesare, comanda nu putea fi înregistrată. În plus, pagina era un privilegiu pentru cei din SUA, deoarece singurii operatori telecom disponibili alături de care puteai cumpăra telefonul erau din State.

Samsung îți propune un S-Pen galben-auriu, care va veni la pachet cu varianta albastră a telefonului. În videoclip aflăm și că există un Samsung Galaxy Note 9 cu 512 GB de stocare internă. Asta ne confirmă faptul că Note 9 poate avea până la 1 TB total de stocare. Încă nu știm dacă acest model va avea și 8 GB de memorie RAM, însă e posibil să nu fie cazul.

Nu apare nicio mențiune cu privire la conectivitatea Bluetooth pentru S-Pen; vedem doar abilitatea acestuia de a scrie pe ecranul telefonului chiar și când acesta e blocat. Toate detaliile vor fi disponibile, fără zvonuri, pe 9 august, când se lansează Samsung Galaxy Note 9.