Cum ar putea Samsung Galaxy Note 9 să-ți ofere 1 TB de stocare

Cum ar putea Samsung Galaxy Note 9 să-ți ofere 1 TB de stocare

Au început să apară din ce în ce mai des știri despre Samsung Galaxy Note 9 și e foarte probabil ca trendul să continue la fel de-acum încolo.

Galaxy Note 9 este următorul telefon important pe care îl va lansa Samsung, iar asta ar trebui să se întâmple undeva spre finalul verii, cel mai probabil în august. Data de lansare e încă un motiv de speculații, deoarece se crede că Samsung vrea să scoată mai repede telefoane pe piață, iar aici vorbim despre Note 9, dar și despre S10.

Cele mai noi vești vin de la Ice Universe, deja cunoscut ca având zvonuri de încredere legate de producător. Conform acestuia, Samsung Galaxy Note 9 ar putea veni cu premiere importante pentru producătorul sud-coreean. Astfel, telefonul ar putea fi disponibil într-o variantă cu 512 GB de spațiu de stocare, dar și cu 8 GB de memorie RAM.

Deși Note 9 ți-ar putea oferi 512 GB de spațiu de stocare, nu va renunța la cardul de memorie microSD. Asta înseamnă că poți folosi un card de 512 GB și poți avea primul telefon capabil să-ți ofere 1 TB de spațiu de stocare în confortul buzunarului.

Tot de la Ice Universe avem parte și de prima imagine cu telefonul, publicată de acesta destul de recent pe Twitter. Această imagine, de fapt, e primul render cu Samsung Galaxy Note 9, iar diferențele față de modelul din 2017 sunt infime. Cel mai probabil, putem vorbi despre margini ceva mai subțiri în părțile de sus și de jos ale ecranului.

Din fericire, display-ul nu are crestătură, un lucru devenit rar peste noapte pe piața noilor smartphone-uri de top. Despre telefon vom afla din ce în ce mai multe în următoarele luni, pe măsură ce se apropie lansarea.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: forbes.com