Cum ajung unii oameni să fie conștienți când sunt resuscitați
Medicii sunt fascinați de fenomenul rar în care unele persoane ajung să fie conștiente în timpul CPR-ului (resuscitare cardio-pulmonară). Fenomenul a fost raportat în literatura de specialitate, însă nu este clar dacă aceste cazuri tragice au ceva în comun.
O cercetare prezentată la congresul Euroanesteziei de la Copenhaga vrea să crească gradul de conștientizare al acestui fenomen. Studiul a rost realizat de Dr. Rune Lundsgaard și colegii săi de la spitalele Herlev și Nykøbing din Danemarca.
Acesta prezintă cazul unui bărbat de 69 de ani care a fost internat după ce a prezentat simptome de indigestie timp de trei zile. Înainte să se interneze, acesta a semnalat probleme respiratorii, dar nu avea alte plângeri.
În timpul internării, pacientul a avut un episod de tahicardie, urmat de stop cardiac. Asta i-a determinat pe medici să înceapă imediat CPR-ul și ventilația cu oxigen. Până la sosirea echipei de resuscitare cardio, pacientul avea un nivel al oxigenului din sânge de 100% și era conștient: avea ochii deschiși și își putea mișca membrele și capul.
Au fost efectuate controale regulate pentru a vedea dacă inima pacientului a început să bată, însă ecocardiogramele efectuate în timpul celor 90 de minute de CPR nu au arătat nicio schimbare notabilă. Pacientul a fost, de asemenea, intubat și i-a fost administrate doze de epinefrină (adrenalină), în încercarea de a restabili pulsul.
În ciuda eforturilor personalului medical, pacientul nu a supraviețuit. Autopsia a confirmat că a suferit o disecție de aortă – afecțiune gravă și adesea fatală în care staturile interioare și exterioare ale aortei se separă.
Autorii studiului spun că pacientul ar fi fost conștient pe parcursul celor 90 de minute de CPR și că acest fapt a ridicat suspiciuni de etică în rândul personalului medical.
Dr Lundsgaard a declarat că, în ciuda rarității sale, conștientizarea din timpul CPR-ului ridică problema unei sedări adecvate, procedură care nu este folosită în prezent.
Un studiu din 2014 a arătat că supraviețuitorii stopurilor cardiace se confruntă cu o serie de probleme cognitive, iar 2% din aceștia sunt pe deplin conștienți, ceea ce poate duce la tulburare de stres post-traumatic.
Și, indiferent dacă persoana moare sau nu, conștientizarea din timpul CPR-ului este extrem de traumatizantă. Dr Lundsgaard a adăugat sedarea ar putea fi o soluție în aceste cazuri și că ar trebui efectuate cercetări în acest sens.