Cum te va ajuta realitatea virtuală să scapi de teama de înălțimi

de: Bianca Prangate
13 07. 2018

Dacă îți este teamă de înălțimi, nu ești singurul, această teamă fiind una din cele mai întâlnite din lume. O echipă de cercetători europeni au descoperit o cale de a-i ajuta pe oamenii care suferă de acrofobie, fără să îi pună să se cațere în locuri înalte sau să vorbească cu terapeuții.

Pentru un studiu experimental publicat în The Lancet Psychiatry, cercetătorii au lucrat cu 100 de voluntari care au fost diagnosticați de un doctor că suferă de frică de înălțimi, fără să primească însă vreun tratament. Dintre aceștia, 51 au servit drept grup de control, ei neprimind în continuare vreun tratament. Ceilalți 49 au fost supuși unui tratament de două săptămâni cu realitate virtuală.

Programul de realitate virtuală a presupus ca voluntarii să folosească un set VR și să se întâlnească cu un antrenor virtual vreme de șase ședințe de câte 30 de minute fiecare. Antrenorul le-a pus întrebări despre teama lor, apoi le-a prezentat diverse informații despre acrofobie.

Apoi, antrenorul i-a ghidat pe participanți printr-o serie de scenarii virtuale care să îi ajute pe aceștia să își depășească frica. Aceste sarcini variau – de la aruncarea unei mingi de pe o muchie aflată la înălțime și până la salvarea unei pisici dintr-un copac.

La sfârșitul fiecărei ședințe, antrenorul i-a întrebat pe voluntari cum se simt, dar nu înainte să le sugereze să se confrunte cu locuri înalte și din lumea reală între întâlnirile virtuale.

La finalul studiului, 34 din cei 49 de participanți au dat dovadă de un nivel mult mai scăzut al fobiei față de cei din grupul de control, conform chestionarelor pe care le-au completat la începutul și sfârșitul cercetării.

Experimentul este primul care a arătat că un tratament de realitate virtuală aduce aceleași beneficii precum un tratament cu un terapeut. Autorul principal al studiului a subliniat că acest lucru ar însemna costuri mai scăzute și, implicit, oameni mai mulți care să primească ajutor pentru problemele lor.