PSD a dat cuvântul lunii august. Cum a ajuns „mu*e PSD” un mesaj viral
Dexonline revine cu un cuvânt viral pentru august. După ce Tudorel Toader, ministrul Justiției, a fost „marioneta” lunii iulie, PSD e în centrul atenției în august.
În iulie, un român a devenit celebru pe internet, pentru că a intrat în România cu o mașină al cărei număr de înmatriculare era „MUIEPSD”. În aceeași lună, Poliția a ajuns să-i deschidă dosar penal și să-i rețină permisul de conducere. A fost momentul în care mesajul acesta anti-PSD s-a răspândit ca focul.
La momentul reținerii permisului, Poliția Rutieră a spus că autoritățile suedeze (Biroul Interpol Stockholm) au trimis o informare în care arată că numărul de înmatriculare în cauză este valabil doar pe teritoriul național al Suediei. Cazul a fost demontat rapid întâi prin legislația europeană, apoi printr-o lege ONU.
La începutul lunii august, Poliția a propus Parchetului clasarea acestui dosar, iar șeful Poliției a cerut și anchetarea unor subordonați care au comunicat defectuos și contradictoriu acest caz.
Referitor la modul eronat în care Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenției de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliției Române a dispus deja declanșarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun și vor fi aduse, de îndată, la cunoștința opiniei publice.
Acum, mesajul „muie PSD” a dat cuvântul lunii august pe Dexonline. Sigur, e și explicat pentru cei care nu știu ce înseamnă și se opresc doar la sensul jignitor.
MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR, S. VII, 120 ◊ Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.
După protestul din 10 august, va fi interesant de văzut ce cuvânt mai inspiră PSD în septembrie.