Procesorul Qualcomm realizat special pentru Windows 10

de: Florin Cașotă
25 06. 2018
Qualcomm

Detalii despre SDM1000, numit Snapdragon 1000, un nou procesor Qualcomm construit speciat pentru laptopuri care rulează Windows 10, au început să apără pe internet.

Microsoft a început să adapteze Windows 10 pentru ARM (Advanced RISC Machine) folosind un procesor Snapdragon 835 care a fost creat pe baza designului lui Snapdragon 850 (un procesor overlcloacked 845), care ar trebui lansat anul acesta. Snapdragon 1000 va fi continuarea la 850.

Noul cip al Qualcomm ar fi cel mai performant cip de laptop care s-ar lua la trântă cu procesoarele Y și U dezvoltate de Intel, care ar consuma doar 4,5 W și 15 W, respectiv, și s-ar folosi pentru tablete și laptopuri de tip ultrabook. Snapdragon 1000 ar consuma 12W, însă doar 6.5W vor fi consumați de cip, iar restul energiei este alocată celorlalte componente ale chipset-ului, grafică, memorie etc.

De asemenea, procesorul suportă până la 16 GB de memorie RAM, de tipul LPDDR4x, și un spațiu de stocare format din două unități flash de 128 GB. În plus, va suporta și o viteză de până la 1 Gb/s LTE și Wi-Fi 802.11ad, tot cu o viteză de 1 Gb/s.

Pare un procesor destul de puternic, însă este clar că nu va fi destinat celor care au nevoie de un spațiu de stocare mare. Va fi interesant de observat cât de bine va putea rula jocuri noi și mai vechi, având în vedere că este menit să ruleze Windows 10, cu suport pentru aplicații de x86.

Snapdragon 1000 este un procesor mare (20×15 mm, în comparație cu 12×12 mm cât are un Snapdragon 850) și este ciudat pentru un procesor de laptop deoarece se pare că este unul care se instalează în socket, ceea ce le permite utilizatorilor să facă un upgrade ușor în viitor.

Totuși, un astfel de procesor este mai gros și mai greu, de aceea nu este de preferat pentru laptop-uri sau tablete. Soluția este ca procesorul să fie instalat direct pe placa de bază, reducând spațiu și grosimea, dar făcând imposibilă înlocuirea procesorului.