Oamenii bogați sunt mai zgârciți și nu e doar impresia ta
Dintotdeauna a existat ideea că oamenii bogați sunt mai zgârciți și că nu le place să-și împartă averea cu cei mai „nevoiași”. Acum, avem și un studiu care susține ipoteza.
Cercetarea a fost realizată la Universitatea Queen Mary din Londra și este publicată în jurnalul „Basic and Applied Social Psychology”. Rezultatele studiului se bazează pe un experiment social, în care oamenii recrutați au fost puși să se joace, pentru a câștiga bani.
La începutul jocului, participanții au fost împărțiți în două categorii – unii cu statut superior, iar alții cu statut inferior – în funcție de care au primit o anumită sumă de bani. Pe parcursul jocului, ei trebuiau să decidă câți bani doreau să doneze unui anumit grup, iar la final, suma strânsă se împărțea între toți participanții.
De asemenea, trebuie menționat faptul că, uneori, bogăția oamenilor era câștigată prin efort, iar alteori era doar o simplă întâmplare.
Rezultatele studiului au arătat că, per ansamblu, oamenii săraci au donat mai mulți bani decât cei bogați. În plus, oamenii bogați care își câștigaseră averea printr-o întâmplare aveau tendința de a dona chiar și mai puțini bani decât cei care munciseră pentru acest statut superior.
„Pentru indivizii cu un nivel de trai mai ridicat, factorul cheie, în funcție de care au fost realizate donațiile, a fost modul în care și-au câștigat averea”, a declarat Magda Osman, autorul principal al studiului.
Ea mai spune că acesta nu a fost și cazul participanților mai săraci. Comportamentul lor nu a fost influențat de cauzele sărăciei.
„Dacă obțineți un statut înalt prin efort, este mai probabil să doriți să păstrați ceea ce ați câștigat, însă atunci când resursele tale sunt limitate, ești mai dispus să cooperezi”, a mai declarat Magda Osman. De asemenea, rezultatele studiului arată că empatia nu a jucat un rol important asupra comportamentului prosocial.