Nokia 9 va avea număr record de camere și va arăta cam așa

de: Daniel Ștefan
27 12. 2018

Nokia 9 va avea un număr record de camere foto, după cum s-a anunțat până acum, dar încă sunt multe neclarități despre designul și specificațiile tehnice. Noi imagini arată că viitorul telefon al celor de la HMD Global chiar va avea cinci camere.

Știi deja cât de ciudat sau de interesant (depinde de gusturi) va arăta Nokia 9, anunțat anul acesta. Mulți se așteptau ca HMD Global să-l lanseze pe piață încă de la sfârșitul acestui an, dar va trebui să aștepți 2019.

Nokia 9 ar putea fi primul telefon cu cinci camere, iar partea cea mai interesantă este dispunerea lor pentagonală, având în vedere cele mai recente zvonuri și randări despre telefon. De altfel, ar fi cea mai plauzibilă dispunere pentru că vorbim totuși de cinci camere.

Da, în imagini vezi șapte orificii, din care doar unul pare a fi blițul, dar, se pare că mai are și un senzor de adâncime dispus paralel cu blițul. Restul sunt camerele, însă nu știm care e rolul fiecăreia în parte. Știm doar că trebuie să aibă o cameră telefoto, pentru zoom și una cu unghi larg de cuprindere. Restul este încă un mister, până la CES 2019, unde va fi prezentat telefonul.

Pe 26 decembrie au apărut însă noi imagini cu o carcasă pentru Nokia 9. Ar fi stupid să apară carcasele înaintea telefonului, când nici măcar nu știm cum va arăta dispozitivul, dar imaginile ar fi simple randări, presupoziții.

Deși părerile cu privire la design sunt împărțite, mulți sunt convinși că toate cele cinci camere plus blițul și senzorul vor avea dispunere pentagonală, ca să te incomodeze când ții telefonul în mână. Prin urmare, în imagini vezi o carcasă prevăzută cu deschidere specială în partea de sus, pentru regiunea camerelor.

Într-una dintre imagini pare să fie și un orificiu pentru mufa de căști de 2,5 mm, deci e un detaliu încurajator pentru cei care nu s-au adaptat sau nu-și permit căști wireless.

Totuși, Nokia 9 se preconizează a fi un telefon cu specificații premium: 8 GB de RAM, 128 GB memorie internă, procesor Snapdragon 845, ecran de 5,9 inci cu o rezoluție nativă QHD+ și un raport de aspect de 18:9, baterie de mare capacitate, de 4.150 mAh, iar despre camere se spune că vor fi realizate de Zeiss. Pe spate nu se observă niciun senzor de amprentă, deci, cel mai probabil va fi integrat la baza ecranului, dar, cu siguranță, nu va lipsi nici funcția de deblocare facială.