Mozilla lucrează la un browser pe care îl controlezi cu vocea

de: Alexandru Puiu
16 06. 2018

Cei de la Mozilla au făcut numeroase experimente în materie de browsere web, dar cel mai recent ar putea fi și cel mai interesant.

Mozilla are o lungă istorie când vine vorba de browsere web, chiar dacă cel mai popular dintre ele este Firefox. Pe lângă faptul că găsești respectivul browser pe mobile, compania americană a lansat și Firefox Focus, cu un accent pe viteză de navigare și securitate sporită online. Utilizatorii de Android au acces prin Play Store la versiuni Beta și Nightly Build de Firefox tocmai pentru a facilita introducerea cât mai rapidă de funcții noi, pornind de la un feedback în timp real de la utilizatori adevărați.

Cu toate aceste proiecte pe rol, Mozilla mai are în program și alte idei ce urmează să fie materializate. Unul dintre proiectele aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare este intitulat Scout și face referire la un browser ce poate fi controlat doar prin intermediul unor comenzi vocale. Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut în cadrul unei întâlniri ce s-a desfășurat la San Francisco la începutul acestei săptămâni.

Momentan, proiectul Scout este la început, dar conceptul din spate este destul de bine definit, conform oficialilor Mozilla. ”Cu aplicația Scout, începem să explorăm ideea de navigare și consum de conținut cu vocea.” Pentru că nu se putea altfel în 2018, conform primelor teste, modul în care vei interacționa cu browserul se apropie destul de mult de dialogul pe care îl ai cu un asistent virtual. ”Hey Scout, citește-mi articolul despre urșii polari.” Dintr-o afirmație atât de abstractă, Scout se va descurca să identifice articolul cu pricina în pagina web din prim-plan și să înceapă lectura sa cu un limbaj cât se poate de natural.

Conceptul în sine este unul foarte interesant și se anunță util mai ales pentru persoanele cu handicap, care întâmpină dificultăți în a interacționa cu un PC folosind mijloacele tradiționale. Pentru majoritatea utilizatorilor, s-ar putea totuși să fie mai rapid să folosești un mouse.