Computerul care a depășit omul: a descifrat cel mai misterios manuscris

de: Nicoleta Apostol
31 01. 2018

Cel mai important manuscris al omenirii, pe care nimeni nu l-a putut descifra până acum, a fost rezolvat parțial de o inteligență artificială.

De la descoperirea sa din urmă cu peste 100 de ani, Voynich, manuscrisul de 240 de pagini, nimeni nu s-a putut atinge de el. Lingviștii și cartografii au fost puși în situația în care doar s-au uitat la el și asta pentru că acest manuscris e redactat într-un limbaj codificat. Asta până când cercetătorii canadieni au folosit inteligența artificială.

Numit după Wilfrid Voynich, dealerul de cărți polonez care a achiziționat manuscrisul în 1912, documentul este scris într-un script necunoscut care codifică o limbă, la fel, necunoscută. Manuscrisul Voynich conține sute de pagini fragile, cu un text scris de mână, de la stânga la dreapta.

Cele mai multe pagini sunt umplute cu diagrame, ilustrații, plante, figuri nud și simboluri astronomice. Însă în ceea ce privește sensul textului nu există nici cea mai vagă idee. Manuscrisul este considerat cel mai important cifru din lume, poate și pentru că la el au muncit ani de-a rândul experți și profesioniști, însă fără niciun rezultat.

Textul a fost supus și analizei unor agenți de codare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă fără niciun rezultat, textul nu a putut fi decodat. Diferite teorii despre cod au fost aruncate pe parcursul anilor, inclusiv că au fost create folosind scheme semi-aleatoare de criptare, anagrame, sau sisteme de scriere în care vocalele au fost îndepărtate. Unii au sugerat chiar că documentul este o farsă elaborată.

Munca de zeci de ani a cercetătorilor, fără rezultat, a fost soluționată de inteligența artificială în câteva momente. Greg Kondrak, expert în prelucrarea limbajului natural de la Universitatea din Alberta, împreună cu studenții lui, au spart codul manuscrisului. Ei au descoperit că textul pare a fi scris în ebraică, cu litere aranjate într-un model fix.

[readmore]

Deocamdată, cercetătorii nu cunosc semnificația artefactului, însă vor munci la asta. Cel puțin știu de unde să înceapă. Ca să afle limba în care a fost scris textul, AI a studiat ”Declarația Universală a Drepturilor Omului”, așa cum a fost scrisă în 380 de limbi diferite. Astfel, inteligența artificială a aflat că textul a fost scris în ebraică codificată.

Urmează ca cercetătorii să afle mai multe, dacă nu chiar totul, despre manuscrisul care le-a dat mari bătăi de cap.