Limuzina-avion e visul oricărui bogătaș obsedat de lux

de: Daniel Ștefan
01 09. 2018

O companie a transformat un avion privat într-o limuzină de lux neobișnuită care ar atrage atenția oriunde ai merge cu ea. Avionul roșu fără aripi, dar cu patru roți, îți promite o călătorie inedită.

Toți bogații lumii adoră să fie plimbați cu limuzine sau cu avioane private de lux, iar mulți dintre ei au cel puțin câte un model din fiecare. Dar, de ce să fii nevoit să alegi între un avion sau o mașină, când ai putea să le ai pe amândouă dacă le combini?

Compania Jetsetter Inc., a transformat un avion privat Lear Jet într-o limuzină perfect funcțională, care a fost prezentată în cadrul KnowledgeFest din Dallas (SUA) în perioada 17 – 19 august.

Hibridizarea dintre cele două mașinării a luat forma așa-numitei limuzine-avion (Limo-Jet), dar, deși arată ca o aeronavă involuată, nu mai scoate același zgomot asurzitor ca în vremurile când decola. Pentru nostalgici însă, constructorii au montat un difuzor stereo de 4.500 de wați la care pot să audă din nou zgomotul simulat al motoarelor cu reacție care-l purta printre nori.

Acum, limuzina-avion nu-și mai poate plimba clienții VIP decât pe strada, dar e o provocare mai mare decât ar fi fost dacă ar fi rămas la stadiul de aeronavă. Locul șoferului este exact acolo unde era cândva locul pilotului, dar limuzina-avion este destul de dificil de condus pe drumurile publice din cauza vizibilității în spate care lipsește cu desăvârșire. Pe viitor, constructorii promit să îmbunătățească experiența condusului cu niște camere video care să țină locul oglinzilor retrovizoare.

În interior a fost păstrat luxul de odinioară al avionului și este suficient spațiu pentru mai multe persoane, dar nu se menționează și câte. Însă, e de remarcat că fosta aeronavă nu are dimensiuni considerabile, dar tot e mai spațioasă decât o limuzină obișnuită. Dezavantajul este că toți pasagerii, inclusiv șoferul, intră și ies pe o singură ușă.

Limuzina-avion are o lungime de 12 metri și cântărește peste 5 tone, de aceea a fost echipată cu jante enorme de 28 de inci. Nu prea vezi așa ceva la o limuzină de duzină.

Întreaga structură mecanică a fost modificată, așa că motoarele cu reacție au fost înlocuite de un motor General Motors Vortec V8, suficient de puternic cât să pună în mișcare vehiculul masiv, iar locul manșei a fost luat de volan.

Nu sunt sigur dacă această limuzină a primit omologarea pentru a circula pe drumurile publice. Cei de la Motor Authority spun că e înscrisă în legalitate, dar, oricum puțini șoferi s-ar încumeta să conducă așa ceva.