A murit fizicianul care a explicat „particula Dumnezeu” înaintea tuturor

de: George Stanciu
05 10. 2018

Leon Lederman, fizicianul care a descris „particula Dumnezeu”, într-o carte cu același nume, a murit la vârsta de 96 de ani.

Lederman a fost unul dintre cei mai importanți fizicieni care s-au ocupat de fizica particulelor. E cunoscut, cu siguranță, îndeosebi pentru expresia „particula Dumnezeu”.

În 1993, acesta a scris o carte cu acest nume, în care a spus povestea bosonului Higgs, alături de alte istorisiri din cariera de fizician. Deși mulți colegi de breaslă nu s-au arătat încântați de această sintagmă, ea a prins la public.

În 1998, acesta declara că „predăm științele de liceu în ordinea greșită – biologie, chimie, iar pentru o parte din studenți, ajungem și la fizică.” Lederman era de părere că ordinea corectă ar fi invers. „Subiectele nu sunt tocmai conexe, iar în ordinea dată sunt făcute să le înveți și să le uiți.”

Leon Lederman propunea că fizica ar trebui să fie prima, cu atenție dedicată înțelegerii atomilor. Asta ar pune bazele chimiei, unde atomii se unesc pentru a forma molecule, iar mai departe ar fi vorba de biologie, unde interacțiunea dintre molecule duce la apariția vieții. Psihologia ar putea fi un continuator.

În 2002, la University of Chicago, unde acesta preda,dr. Lederman a ajustat Ceasul Apocalipsei și l-a adus cu două minute mai aproape de miezul nopții.

Joseph D. Lykken, fizician la Fermilab, consideră că Dr. Lederman a fost „cel mai bun ambasador al fizicii pentru publicul general, de la Einstein încoace”.

„În loc să intimideze oamenii cu jargon complex și ecuații matematic, Leon avea abilitatea să transpună bucuria reală de a lucra cu această știință”, afirma Lykken despre Lederman în cadrul unui interviu. Într-una din aceste încercări de popularizare a fizicii a denumit bosonul lui Higgs „particula Dumnezeu”, spre consternarea colegilor.

Ce e „particula Dumnezeu” pentru care s-a dat și s-a primit Nobel

„Particula Dumnezeu”, sau bosonul Higgs după cum este cunoscută în fizică, este particula care confirmă modelul Standard al Universului (MSU).

Acest experiment a presupus clasificarea particulelor care existau la finalul primei secunde de la naşterea Universului, aşa numitul Big Bang. Modelul standard presupune că Universul este format din 12 de ingrediente elementare ale materiei, care nu au fost create din altceva, ci din ele s-a construit tot ce ştim astăzi. De asemenea, modelul impune şase forţe fundamentale prin care interacţionează aceste particule elementare.

În 2012, bosonul Higgs a fost confirmat de CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) în proporţie de aproape 100%. În 2013, Peter Higgs a primit premiul Nobel pentru că a prezis teoretic existenţa „particulei Dumnezeu”.

Confirmarea din 2012 a reprezentat confirmarea a peste 20 de ani de muncă a cercetătorilor din domeniul fizicii atomice.

Bosonul Higgs – sub denumirile „particula Dumnezeu” – a fost teoretizată în 1964 de trei grupuri de fizicieni: Francois Englert şi Robert Brout, Peter Higgs şi Gerald Guralnik, C.R. Hagen şi Tom Kibble.

Proprietăţile particulei au fost teoretizate în 1965 de Guralnik şi în 1966 de către Higgs.