Interviul cu Johnny Depp îți amintește să te ții departe de droguri
Într-un interviu cu Rolling Stone, Johnny Depp a vorbit despre viața lui ca niciodată până acum. A povestit despre problemele financiare, drogurile de care îi este dor și drogurile care, conform teoriei lui, ar fi contribuit la găsirea mai rapidă a lui Osama bin Laden.
Johnny Depp și-a amintit cum răposatul scriitor Hunter S. Thompson l-a luat odată de la aeroport și i-a spus că are ceva ce ar vrea să încerce. Thompson avea o pipă umplută cu o rășină lipicioasă. Acesta ar fi spus: „La naiba, niște puști au adus asta aici, am inhalat și am vărsat și mațele din mine”. După o singură inhalare, Depp a simțit cum camera se învârte cu el.
Thompson nu i-a spus niciodată ce drog i-a dat.
Actorul și-a amintit și de un drog preferat de el și Thompson în perioada lor de glorie. Drogul este cunoscut sub denumirea de Quaaludes și era popular în America anilor ’70. Lui Depp îi este dor de Quaaludes și îi pare rău că nu prea mai există. El și-a amintit o întâmplare când, era atât de drogat cu această substanță, încât i-a cerut unui paznic de club să îl lovească în față. „Sunt făcute cu puțin arsenic”, a explicat Depp cu privire la aceste droguri. „Așa că starea de euforie era imediată. Voiai ori să zâmbești și să fii fericit cu prietenii tăi, ori să faci sex, ori să te bați”.
Depp a ținut să împărtășească și teoria lui despre cum ar fi putut fi Osama bin Laden găsit mai repede. Planul actorului implica stropirea cu LSD din avion deasupra Pakistanului. „Ai câteva avioane nenorocite, avioane nenorocite și mari care stropesc cu rahaturi, și stropești cu LSD 25″, a zis el. „Saturezi afurisitul de loc. Fiecare ființă va ieși din grotă zâmbind, fericită”.
Întregul interviu vorbește despre cele mai profunde trăiri ale lui Depp și merită citit. Însuși Depp a glumit, spunând că interviul i-ar putea oferi jurnalistului Stephen Rodrick un premiu Pulitzer.