Huawei P20 Lite are o alternativă și mai ieftină: Huawei Y7 Prime 2018

de: Alexandru Puiu
29 03. 2018

În aceeași săptămână în care au fost anunțate Huawei P20, P20 Pro și P20 Lite, chinezii au dezvăluit smartphone-ul Huawei Y7 Prime 2018.

Huawei se află de ceva timp într-o poziție privilegiată în piață. În clasamentul global al producătorilor de mobile, compania a reușit să ocupe poziția a treia, după Samsung și Apple. Acest titlu a fost obținut după câțiva ani de lansări menite să se adreseze unui public foarte variat. În definitiv, dacă vrei să vinzi foarte multe unități, trebuie să ai în portofoliu atât telefoane foarte scumpe, cât și unele surprinzător de ieftine.

Huawei Porsche Design Mate RS este cel mai scump smartphone anunțat de Huawei în această săptămână, cu o valoare de achiziție de aproximativ 2000 de euro. La polul opus, se află noul Huawei Y7 Prime 2018. Deși ai fi tentat să crezi că Huawei P20 Lite este noul telefon de buget al chinezilor, Y7 Prime 2018 duce respectivul concept la un cu totul alt nivel.

Menit probabil pentru tineri și adulți care nu își permit sau nu vor să dea prea mulți bani pe un smartphone, Huawei Y7 Prime 2018 s-ar putea să includă cel mai bun raport preț/performanță.

Trecând peste sufixul ostentativ 2018, gadgetul este construit în jurul unui panou cu un raport de aspect de 18:9 și o diagonală de aproape 6 inci, 5,99 inci dacă vrei să fii precis. Rezoluția nativă de doar 1440 x 720 pixeli nu este remarcabilă, dar reușește să țină prețul produsului destul de jos.

Pe spate, noul gadget are două camere principale, una de 13 megapixeli și o a doua de 2 megapixeli, menită să faciliteze obținerea efectului bokeh. Selfie-urile ar trebui să arate mai mult decât decent cu ajutorul camerei frontale de 8 megapixeli. La interior, Huawei Y7 Prime 2018 ascunde o combinație între un SoC Snapdragon 430 tactat la 1,4GHz, 3GB RAM și o memorie internă de 32GB ce poate fi mărită cu ajutorul unor carduri microSD.

Acesta este un dual SIM ce rulează Android 8.0 Oreo mascat de interfața proprietară EMUI 8.0. Acumulatorul are 3000 mAh, iar dimensiunile sale sunt 158,3 x 76,7 x 7,8 milimetri cu 155 grame. Un cititor de amprente este prezent pe spate. Poate fi achiziționat în culorile negru, albastru și auriu la un preț momentan necunoscut.