Harta care îți arată cum s-a schimbat Europa în ultimii 100 de ani

de: Andreea Cuzub
12 11. 2018

Primul Război Mondial s-a încheiat cu 100 de ani în urmă, mai exact pe 11 noiembrie 1918, iar de atunci și până acum zdruncinata Europă a căutat să se redefinească.

Primul Război Mondial a lăsat în urmă o societate ruinată atât pe plan material, cât și pe plan politic, lucruri care s-au reflectat și pe harta Europei. Data de ieri, 11 noiembrie, a marcat 100 de ani de la semnarea Armistițiului de Pace care a pus capăt Primului Război Mondial.

Acesta a intrat în vigoare acum 100 de ani, la ora 11 și a fost semnat de Germania, Marea Britanie și Statele Unite într-un vagon din gara Compiègne.

Practic, armistițiul a marcat doborârea celor patru marii imperii: german, rus, otoman și austro-ungar, care au adus cu sine schimbări pe harta Europei. De exemplu, Imperiul Austro-Ungar dispare de pe hartă, iar în locul lui apar Polonia, Cehoslovacia și, mai târziu, Iugoslavia.

În ceea ce privește soarta României, știm că țara noastră a intrat în război cu doi ani mai târziu, în august 1916, alături de Antantă, cu speranța că va recupera Transilvania, Banatul și Bucovina.

După multe schimbări de statut – de la țară beligerantă de partea Antantei, la stare de armistițiu și de la țară necombatantă din nou la țară beligerantă de partea Antantei – România a reușit să obțină cele mai importante victorii la Mărăști, Mărășești și Oituz, și, în cele din urmă, ceea ce și-a dorit de la intrarea în război: Marea Unire.

Din câștigurile din 1918, doar Transilvania și Bucovina de Sud au rămas în componența României și după cel de-al Doilea Război Mondial, care, la rândul lui, a modelat din nou harta Europei.

Istoria celor 100 de ani este una bogată atât pentru Europa, cât și pentru țara noastră, însă dacă vrei să-ți faci o idee generală despre schimbările care au avut loc, poți să verifici hărțile de mai jos, care îți indică cum arăta Europa în 1918 (prima poză) și cum este în prezent (a doua poză).