Harley Davidson e aproape de a-și lansa prima motocicletă electrică

de: George Stanciu
01 08. 2018

Motocicleta electrică de la Harley Davidson nu e un proiect neapărat nou, dar abia acum avem o dată de lansare ceva mai concretă pentru aceasta.

Harley Davidson a vorbit pentru prima dată despre motocicleta electrică în 2014, când aceasta era cunoscută ca Project LiveWire. În ultimii patru ani, proiectul a trecut printr-o serie de schimbări de design. De asemenea, această motocicletă rămâne și singura pe care compania are de gând să o lanseze în următorii ani.

Așteptarea pentru această motocicletă electrică nu va mai dura foarte mult, deoarece ar trebui să fie disponibilă comercial începând cu 2019. Veștile sunt o parte din noua strategie a companiei de a inspira o nouă generație de motocicliști prin intermediul produselor sale.

LiveWire este prima motocicletă electrică dintr-un portofoliu larg, care va ajuta compania să se stabilească drept lider în electrificarea acestui segment de vehicule.

Motocicletă pentru dirt biking de la Harley Davidson.

Odată cu apariția acestor informații, Harley Davidson a oferit și o imagine cu un prototip al motocicletei electrice. Firește, există un disclaimer care te anunță că ar putea apărea schimbări în designul motocicletei până la lansare, dar și că aceasta ar putea să nu fie disponibilă pe toate piețele.

Motocicletă tip scuter de la Harley Davidson.

Dincolo de această motocicletă clasică, Harley Davidson are planuri și pentru o motocicletă dirt și pentru una de tip scuter, pentru tranzitul prin zone urbane. Ambele ar trebui să fie lansate în 2022.

Producătorul emblematic american are în plan să aducă și motoare clasice pe piață. Pan America 2015, primul model de adventure bike al producătorului. Alături de acesta a fost dezvăluit și un model Streetfighter de 975 cc, iar ambele ar trebui să apară în 2020. În 2021 ar trebui să apară și o motocicletă ceva mai specială, de 1250 cc, care adoptă un stil minimalist.