Cum arată noul Gmail după cea mai mare schimbare făcută de Google

de: George Stanciu
12 04. 2018

Gmail este unul dintre serviciile pe care ne bazăm cam toți și pe care îl apreciem, probabil, și pentru faptul că nu vine cu schimbări de design lunar.

În ultima perioadă, au apărut din ce în ce mai multe zvonuri cu privire la un redesign al serviciului Gmail, iar acestea au și fost confirmate în urmă cu puțin timp. Aplicația de telefon a primit actualizări de-a lungul timpului și s-a pliat pe trendurile de design, însă varianta pentru desktop n-a fost modificată prea mult.

Din fericire pentru cei care vor un design împrospătat și inspirat de aplicația de mobil, Gmail se va transforma destul de mult în următoarea perioadă. În plus, au și apărut câteva imagini cu noul design.

Update-ul pentru Gmail ar trebui să vină și cu câteva funcții disponibile acum în Inbox, un serviciu care n-a prea prins la public, dar care încă supraviețuiește. Spre exemplu, vei putea să folosești ”smart replies”, dar și să dai snooze emailurilor, ca să-ți revină în centrul atenției când vei avea ceva mai mult timp pentru ele.

De asemenea, vei avea la dispoziție și un sidebar cu plugin-uri, care să îți ofere acces facil la diverse aplicații Google, orientate către productivitate, cum ar fi Calendar sau Keep.

În plus, Google pare să se ocupe și de reîmprospătarea funcției Tasks, care funcționează ca o listă pe care să o ai integrată direct în Gmail și cu ajutorul căreia poți să ții cont de ce mai ai de făcut într-o anumită zi.

Noul Gmail va veni și cu trei tipuri de afișare a mesajelor, una standard în care poți vedea și tipurile de atașamente asociate unui mesaj, una ”confortabilă”, care folosește clasica agrafă de hârtie pentru a semnaliza atașamentele, dar și pe cea ”compactă”, care preia designul celei precedente, dar într-o manieră mai condensată.

Încă nu se știe când va fi lansată noua versiune, dar un canal beta ar trebui să fie disponibil în următoarele luni.