De ce Ford nu poate produce mai multe mașini la Craiova
Alături de Dacia, Ford a devenit unul dintre marii jucători de pe piața auto din România. Ford produce la Craiova circa 400 de vehicule EcoSport pe zi și șefii companiei ar dori să dubleze producția, însă nu pot face acest lucru din cauza infrastructurii din România.
Președintele Ford România, Ian Pearson, a atras atenția asupra faptului că autoritățile de la noi din țară nu și-au respectat angajamentele cu privire la realizarea autostrăzii Craiova-Pitești.
„Există o diferență între promisiunile care au fost făcute [de autorități] și unde ne aflăm în acest moment. Nu suntem acolo unde am vrea să fim și am spus asta clar Guvernului român. Noi ne respectăm anagajamentele pe care ni le-am asumat, acum avem nevoie ca și autoritățile să își respecte promisiunile pe care le-au făcut”, a spus Pearson.
Un semnal de alarmă a fost tras și de președintele Klaus Iohannis. „Infrastructura nu e un slogan care sună bine doar când aduce capital electoral. În afară de hărţi colorate şi planuri frumoase, lumea se uită şi la rezultate, iar cei 15 km de autostradă daţi în folosinţă în ultimul an şi jumătate înseamnă ridicol de puţin. Dacă am aduna promisiunile de km de autostradă făcute de toţi guvernanţii în ultimii 20 de ani am avea autostrăzi cât China”, a declarat șeful statului în urmă cu câteva zile.
În anul 2018, România are un număr total de 748 de kilometri de autostrăzi, dintre care, anul trecut, au fost dați în folosință doar 15 kilometri. Și francezii de la Dacia înfruntă aceleași probleme din cauza faptului că politicienii nu demarează lucrările la autostrada Sibiu-Pitești.
Altfel, Ford va investi masiv în România. Americanii sporesc investițiile cu 200 de milioane de euro și adaugă un număr de 1.500 de locuri de muncă pentru producția celui de-al doilea vehicul după Ford EcoSport, model produs în prezent.