Facebook recunoaște numărul fabulos de conturi false

de: Alexandru Puiu
06 02. 2018

Facebook a avut din totdeauna o problemă cu conturile false, dar abia acum asociază niște valori reale respectivului fenomen.

Dacă nu este vorba de prieteni pe care îi cunoști sau de persoane cu care ai interacționat în trecut, sunt șanse foarte mari să fii abordat de conturi false de Facebook. S-a confirmat în numeroase situații că există ferme de conturi de Facebook în Rusia, Statele Unite și nu numai, menite să influențeze opinia publică prin propagarea unor mesaje radicale la scară largă.

Eu personal, mi-am făcut un scop din raportarea tuturor conturilor care care îmi cer prietenia, dar au două poze, două postări și nici un prieten în comun. Șansele ca acel individ sau individă să nu existe în lumea reală este foarte mare. Trecând însă peste estimările legate de gravitatea situației, cei de la Facebook s-au ferit în trecut să ofere niște cifre clare legate de numărul conturilor false. S-a estimat doar că ar fi foarte multe.

În raportul anual al Facebook referitor la situația celei mai mari rețele de socializare din lume, există multe informații interesante. Printre ele, s-au strecurat și detalii referitoare la conturile dublate sau cele aferente unor persoane care nu există. ,,În cel de-al patrulea trimestru din 2017, estimăm că numărul conturilor duplicate ar reprezenta aproximativ 10% din totalul utilizatorilor activi în fiecare lună. Credem că numărul conturilor duplicate este semnificativ mai mare în țări aflate în curs de dezvoltare, precum India, Indonezia și Filipine, comparativ cu țările mai dezvoltate.”

Având în vedere că Facebook s-a lăudat de curând cu aproximativ 2,13 miliarde de utilizatori activi la nivel global, putem ”traduce” cele zece procente în aproximativ 200 de milioane de conturi. Este relevant de reținut că nu toate conturile false au o un scop negativ. Unele dintre ele sunt conturi pentru animale de companie, iar altele sunt conturi aferente unor afaceri care au fost clasificate greșit. Cele mai mult însă, sunt malițioase, iar inginerii lui Mark Zuckerberg nu sunt foarte eficienți la a le filtra.