Femonen ciudat pe cerul Bucureștiului. Cei mai mulți s-au gândit la extratereștri

de: Răzvan Băltărețu
02 01. 2018

Au fost numeroase momente când oamenii s-au gândit că văd extratereștri pe cer. Un astfel de incident a fost raportat în București pe 1 ianuarie.

[related]

Un obiect luminos a putut fi observat pe cerul Bucureștiului pe 1 ianuarie între orele 18 și 19. Cei care l-au văzut s-au regăsit în zona parcului Drumul Taberei. De la extratereștri la meteoriți, varianta Agenţiei Spaţiale Europene e ceva mai simplă și mai puțin lipsită de mister.

Până la confirmări oficiale, ar fi fost vorba de dezintegrarea în atmosferă a staţiei spaţiale chinezeşti scăpată de sub control. În 2016, autoritățile chineze au recunoscut că au pierdut controlul stației Tiangong-1 și au anunțat experții ONU că se va prăbuși, cel mai probabil. Atuni a fost comunicat intervalul octombrie 2017 – aprilie 2018. „Acum că perigeul său este sub 300 km și se află în atmosfera mai densă, unde rata de descompunere este mai mare”, a explicat în urmă cu două luni Jonathan Dowell, astrofizician la Universitatea Harvard.

Totuși, în urmă cu mai puţin de o săptămână, apariţii similiare au fost semnalate în România, Grecia, Rusia şi Austria. Atunci s-a presupus că a fost vorba despre o rachetă a Chinei, care a lansat un nou satelit pe orbită. În orice caz, extratereștri nu sunt. Poate doar dacă vor să atragă atenția doar prin fenomene care pot fi explicate (sic).

[readmore]

Cât despre stația Chinei, deși va fi distrusă în timp ce trece prin atmosferă, McDowell a estimat că unele bucăți de până la 100 kg vor ajunge pe Pământ. Cel mai probabil, nimeni nu va fi rănit, însă reprezentanți ONU din Commitee on the Peaceful Uses of Outer Space au fost anunțați să monitorizeze traiectoria. Cel mai probabil vom afla mi multe în perioada următoare.