Cum am putea preveni războaiele spațiale

de: George Stanciu
03 05. 2018

Războiul spațial ar putea fi cea mai importantă amenințare pentru om, în următorii ani, iar pentru asta trebuie trasate limite clare.

Experții în drept dezbat deja o mulțime de chestiuni legate de războaiele spațiale, pe măsură ce dezvoltă un ”manual” cu privire la modul în care legile pământene s-ar putea aplica unui război în spațiu. Speranța principală este că legile i-ar putea convinge pe posibilii beligeranți să evite un asemenea conflict.

”Tehnologia pentru operațiuni ca război anti-sateliți sau de bruiere a GPS-ului există deja”, spune Elsbeth Magilton, director executiv al Space, Cyber and Telecommunications Law Programs la University of Nebraska College of Law. Aceasta adaugă că GPS-ul este crucial pentru sistemele financiare, spre exemplu, iar dacă un actor dintr-un conflict ar reuși să distrugă asemenea sisteme, ar pune pe butuci piețele financiare din întreaga lume.

Legile cu privire la acțiunile militare în spațiu sunt neclare momentan. Câteva tratate internaționale vorbesc vag despre ce ar trebui și ce n-ar trebui să facem în spațiu. O înțelegere mai bună a modul în care legile internaționale planetare s-ar aplica în spațiu ne poate ajuta în ceea ce privește diplomația și tratatele necesare pentru evitarea conflictelor.

O echipă de experți lucrează deja la ceea ce ar trebui să fie documentul principal cu privire la legile care trebuie să se aplice în spațiu. Este vorba de Woomera Manual on the International Law of Military Space Operations, iar între instituțiile care lucrează la el se regăsesc US Naval War College și Xiamen University, din China.

Manualul este similar cu altele create de-a lungul ultimilor 20 de ani, iar scopul său este să articuleze modul în care legile internaționale se aplică activităților militare spațiale în vremuri de conflict. Deși un manual nu este o lege, oferă câteva direcții clare, iar creatorii săi speră că acesta va deveni o resursă importantă pentru legiuitorii care vor avea de lucru în domeniul legilor spațiale.

Scopul principal al manualului este să ajute la prevenirea războiului spațial, iar numele său inspirat de către orașul din Australia de Sud, asociat cu diverse activități spațiale ale statului.