Tânărul care a stabilit un nou record mondial la cubul Rubik
Un australian de 22 de ani a reușit să stabilească un nou record mondial pentru cel mai scurt timp în care e rezolvat un cub Rubik.
Cei mai mulți dintre noi abia dacă rezolvă una dintre fețele unui cub Rubik, iar asta în câteva ore sau minute, pentru cei care-s mai dibaci. Deși este un joc inventat în urmă cu peste 40 de ani, cubul Rubik continuă să fie foarte popular în rândul copiilor și adolescenților pasionați de jocuri strategice și puzzle-uri.
Campionatele mondiale pentru rezolvarea cubului Rubik au devenit chiar mai populare decât campionatele de șah, iar în prezent, se dă periodic bătălia doborârii recordului mondial pentru rezolvarea cubului multicolor în doar câteva secunde.
E aproape de necrezut…secunde! O persoană obișnuită, neantrenată, are nevoie de minute bune numai să analizeze fețele cubului.
Feliks Zemdegs (22 de ani), însă, originar din Australia, a dat gata un cub Rubik în cadrul campionatului Cube For Cambodia 2018, în doar 4,22 de secunde. Competiția a avut loc pe 6 mai și s-a ținut la Melbourne (Australia), în fața unui public numeros, care a rămas mut de uimire.
În 4,22 de secunde, abia dacă clipești de vreo trei ori. Cine n-a fost prea atent, aproape că nici nu și-a dat seama când au fost aliniate toate culorile cubului Rubik.
Felix Zemdegs a deținut recordul de mai multe ori. Cel mai recent a fost în 2016, când a rezolvat cubul în 4,73 de secunde, dar recordul i-a fost doborât de americanul Patrick Ponce. Rămâne de vâzut dacă îi va mai „fura” cineva titlul. E aproape inuman.
În momentul de față, doar robotul Sub1 Reloaded poate rezolva cel mai rapid un cub Rubik, în doar 0,637 de secunde. La roboți, secretul stă în motorizare, desigur. Robotul a fost construit din șase motoare seria Kollmorgen ServoDisc U9 și alte șase motoare personalizate. În plus, creatorii lui au fost nevoiți să împiedice cubul să se învârtă sau să se rotească, în timp ce robotul mișca rapid piesele.