Țara care și-a creat deja primii copii modificați genetic în laborator

de: Daniel Ștefan
26 11. 2018

Cercetările în domeniul geneticii continuă cu frenezie și, se pare, că au fost creați deja primii copii modificați genetic într-un laborator. Tot mai multe scene din filmele SF devin realitate.

Genetica este unul dintre cele mai contestate domenii ale științei, mai ales când vine vorba de modificarea ADN-ului uman. Practicile științifice din domeniul geneticii se opun vehement credințelor religioase și se spune adesea că omul trebuie să accepte viața așa cum e, fără să o altereze în vreun fel. Însă genetica a salvat, la rândul ei, milioane de vieți prin studiile efectuate, dar încă este un univers în care omul încă mai are multe de explorat.

O echipă de cercetători din China susține că a creat primii copii modificați genetic, fie într-o clinică medicală, fie chiar la Universitatea de Știință și Tehnologie din sud-estul Shenzhen. Nu se știe exact unde s-a realizat experimentul, dar cercetătorul care a prezentat rezultatul lucrează în cadrul acelei instituții.

Copiii sunt două fetițe gemene, denumite Lulu și Nana. Ele au fost concepute in vitro, dar în momentul în care s-a format embrionul, ADN-ul lor a fost modificat. Oamenii de știință au modificat gena CCR5, pe care virusul HIV o atacă atunci când infectează corpul uman.

Au folosit “foarfeca” moleculară CRISPR, o “minune” tehnologică ce poate tăia și apoi să dea “copy paste” la o anumită genă pe care cercetătorul intenționează să o modifice în cadrul ADN-ului.

Prin metoda folosită și prin gena modificată, oamenii de știință chinezi au intenționat să le facă pe Lulu și Nana imune la SIDA de-a lungul vieții. Din punct de vedere genetic, imunitatea este asigurată, dar rămâne să se vadă pe parcurs cât de eficient a fost experimentul. Da, fetițele sunt niște cobai, de care s-au folosit pentru binele umanității, aparent.

Deocamdată, studiul și rezultatul trebuie verificate în mod independent și ce cercetători avizați. Cel care a condus experimentul se numește Jiankui He și tot el apare în clipul de prezentare de pe YouTube, unde laudă rezultatul studiului.

Oamenii de știință se joacă de mai mult timp de-a Dumnezeu, dar, aproape întotdeauna au eșuat să creeze ființe funcționale în urma modificărilor genetice. Chinezii au mai încercat asta prin 2015 și apoi britanicii prin 2016. Și japonezii “concurează” în această cursă. Rămâne de văzut dacă chinezii sunt, într-adevăr, primii care dat “naștere” unor oameni modificați genetic.