Combustibilul solar este soluția ingenioasă pentru stocarea eficientă a energiei
Oricât de abundentă sau regenerabilă este, energia solară are un mare defect – încă nu există o metodă ieftină și eficientă de stocare pe termen lung a energiei pe care o generează.
Industria a rămas blocată pentru mult timp în acest impediment, dar în ultimul an a apărut o serie de patru lucrări care aduc o soluție interesantă. Oamenii de știință din Suedia au dezvoltat un fluid specializat, numit combustibil solar termic, care poate stoca eficient energia solară pentru mai mult de un deceniu.
„Un combustibil solar este ca o baterie reîncărcabilă, dar în loc de energie electrică ai lumina solară care produce căldură”, a explicat Jeffrey Grossman, inginer care lucrează cu aceste materiale la MIT.
Fluidul este, de fapt, o moleculă în formă lichidă la care cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie Chalmers din Suedia au lucrat mai bine de un an. Compusă din carbon, hidrogen și azot, molecula face ceva neobișnuit când este lovită de lumină: legăturile dintre atomii ei sunt rearanjate și se transformă într-o versiune energizată a sa, numită izomer.
Ca o pradă prinsă într-o capcană, energia solară este captată între puternicele legături chimice ale izomerului și rămâne acolo chiar și atunci când molecula se răcește până la temperatura camerei.
Atunci când ai nevoie de energie – să zicem noaptea sau în timpul iernii – fluidul este pur și simplu tras printr-un catalizator care readuce molecula în forma sa inițială, eliberând energie sub formă de căldură.
„Energia din acest izomer poate fi acum stocată pentru o perioadă de timp de până la 18 ani”, a declarat unul dintre savanții de la Universitatea Chalmers. Un prototip al sistemului a fost amplasat pe acoperișul universității și, potrivit cercetătorilor, rezultatele au atras atenția numeroșilor investitori. Speranța oamenilor de știință este ca sistemul să poată fi folosit în viitor pentru încălzirea locuințelor.