China își continuă planurile de a transforma țara într-o pădure imensă

de: Nicoleta Apostol
17 01. 2018

China nu vrea doar să cucerească planeta cu produsele sale, care au acaparat mai toate piețele lumii, ci vrea să îți dea și o lecție de ”Așa da!”.

Guvernul chinez a anunțat un obiectiv, dacă nu îndrăzneț, poate benefic țării și planetei, de a planta suficienți copaci, ca să acopere o zonă de dimensiunea Irlandei, în 2018. Întregul plan gândit de China este să acopere un sfert din suprafața sa totală cu zone împădurite până în 2020.

„Companiile și organizațiile care sunt specializate în munca de ecologizare sunt binevenite să se alăture campaniei țării”, declară Zhang Jianlong, șeful Administrației de Stat pentru Pădurile din China. „Cooperarea dintre guvern și capitalul social va fi pusă pe lista priorităților”.

Guvernul intenționează să majoreze acoperirea totală de 21,7% la 23% în următorii doi ani, potrivit oficialilor din sectorul forestier din China. În plus, anul acest, China vrea să crească cel puțin 6,66 de milioane de hectare noi de păduri.

Noua zonă care va fi împădurită va fi situată în nord-estul  provinciei Hebei, provincia Qinghai, spre deșertul Hunshandake. În ultimele două decenii, China a cheltuit cam 47 de miliarde de dolari pentru plantarea copacilor pe 69 de milioane de hectare de teren agricol abandonat. Numai în cinci ani s-au plantat 33,8 milioane de hectare. În total, investițiile au fost estimate la 82,88 miliarde de dolari pentru pomi plantați și servicii de restaurare.

Aceste politici noi vor veni, de asemenea, alături de ceva pe care Zhang o numește „politică ecologică”. Noile reglementări ar impune guvernelor locale să reducă dezvoltarea „irațională” în apropierea zonelor împădurite și a altor râuri și parcuri naționale.

Chiar și așa, un studiu din 2016 a subliniat că, deși eforturile sunt lăudabile, ele nu au făcut prea multe în ceea ce privește biodiversitatea. China planificase mai degrabă monoculturi decât păduri și, prin urmare, a întâmpinat câteva probleme cu restabilirea biodiversității în zonă.

În orice caz, în ciuda problemelor sale, programul Chinei ar putea fi un model impresionant pentru alte zone ale lumii, care ar trebui să întoarcă spatele defrișărilor și să îmbrățișeze pădurile.