Top țări cu cel mai rapid internet: pe ce loc e România

de: Florin Cașotă
25 07. 2018

Cu toții știm că România se bucură de viteze foarte bune la internet. Însă te-ai întrebat vreodată cât de bune sunt vitezele în comparație cu cele din vest sau pe ce loc se află în lume, în funcție de viteză?

Dacă te-ai întrebat acum am și un răspuns pentru tine. Firma de analiză de date Cable din Marea Britanie a adunat date despre viteza de internet din peste 200 de țări și a realizat un clasament în funcție de viteza medie de internet. Datele au fost compilate în perioada iunie 2017 și mai 2018.

Țările din Vest sau țările dezvoltate nu au cea mai rapidă viteză de internet, ba dimpotrivă, potrivit datelor Cable, țările mici, la care nu te-ai gândi neapărat, se bucură de o conexiune foarte bună. În primele 23 de țări la acest se numără și România care ocupă un loc onorabil cinci, în timp ce vecinii noștri ungurii se află pe locul nouă.

Viteza medie în România este de 38,6 megabiți pe secundă.

Cum era de așteptat, țările nordice se bucură de viteze de internet foarte bune, iar Singapore este liderul incontestabil cu o viteză medie de 60,39 de megabiți pe secundă.

10. Insula Jersey – 30,9 Mbps
9. Ungaria 34 Mbps
8. Luxembourg – 35,14 Mbps
7. Olanda – 35,95 Mbps
6. Belgia – 36,71 Mbps
5. România – 38,6 Mbps
4. Norvegia – 40,12 Mbps
3. Danemarca – 43,99 Mbps
2. Suedia – 46 Mbps
1. Singapore – 60,39 Mbps

În același timp, SpeedTest ne spune că România ocupă locul cinci în lume la broadband, cu o viteză de descărcare de peste 91 Mbps și de încărcare de peste 67 Mbps. Totuși, când vine vorba de internetul mobil, România este abia pe locul 26 cu 30Mbps, respectiv 11Mbps.

Te-ai întrebat vreodată de ce avem un internet așa de bun în țară și de ce alții nu au viteze la fel de bune? România a trecut foarte repede la noua infrastructură pentru a suporta vitezele mari.

[readmore]

În timp ce în urmă cu aproape 30 de ani România era izolată informațional de vest, deci nici infrastructură de internet nu avea, Germania, Marea Britanie, Franţa sau Statele Unite ale Americii, ţări dezvoltate, experimentau cu noua tehnologie.

Infrastructura a rămas aceeași, în mare parte, și astfel de țări nu mai investesc masiv dintr-un motiv simplu: trebuie să recupereze şi să facă profit după investiţia iniţială.