Căutările pe Google demonstrează că iPhone își pierde farmecul

de: Florin Cașotă
23 11. 2018

iPhone nu mai are aceeași atracție pentru consumatori ca în trecut, iar asta nu o demonstrează doar vânările, ci și căutările pe Google.

Mai puțini oameni caută informații despre iPhone decât o făceau în trecut. Datele Google Trends arată că interesul oamenilor este mult mai redus decât în trecut. Căutările de iPhone din acest an sunt la jumătate față de căutările de iPhone din septembrie 2012.

După cum se vede după grafic, căutările de iPhone explodează în luna septembrie, în momentul în care compania americană anunță noile iPhone-uri. Interesant este că în ultimii trei ani, căutările pe Google au scăzut vizibil față de anii anteriori, 2018 fiind cel mai slab din acest punct de vedere.

Anul acesta, Apple a lansat iPhone Xr, Xsși Xs Max. Surse apropiate de companie au afirmat pentru Wall Street Journal că toate cele trei versiuni noi de iPhone reprezintă o sursă de stres, pentru că nu se vând cum s-ar fi așteptat directorii companiei și analiștii.

Apple a fost nevoită să-și ajusteze negativ comenzile către furnizori pentru toate cele trei modele de terminale, din cauza vânzărilor sub estimări. Inițial, se credea că doar iPhone Xr va întâmpina probleme să genereze priză la public, dar se pare că și Xs, respectiv Xs Max, se confruntă cu același trend.

În prima fază, a fost micșorată cererea de iPhone Xr cu o treime către producătorii chinezi. Acum, o scădere similară afectează atât iPhone Xs, cât și iPhone Xs Max.

Ultimele informații sugerează că Apple ar aduce din nou iPhone X, produs despre care spusese că nu se va produce, din nou pe rafturile magazinelor.

Apple a semnat cu Samsung un contract pentru un anumit număr de OLED-uri, doar că acestea ar putea rămâne nefolosite pe fondul cererii scăzute de XS. Astfel, iPhone X, îngropat poate timpuriu de americani, este acum dezgropat și readus pe linia de asamblare.

“Telefoanele noi de la Apple, Samsung, Huawei și LG sunt bun. Nu văd scăderi ale vânzărilor în acestă perioadă a sărbătorilor față de anii trecuți”, a declarat John Butler, analist al Bloomberg Intelligence.