Black Panther ajunge la muzeu, iar Marvel se bucură de o nouă victorie

de: Alexandru Puiu
28 06. 2018

Black Panther a ajuns în cinematografe în prima parte a acestui an și a depășit numeroase recorduri de audiență și profitabilitate, pe lângă faptul că va intra în istorie ca fiind primul lung metraj cu super eroi construit în jurul unui personaje de culoare.

Black Panther a avut premiera pe 16 februarie 2018 și, înainte de Avengers Infinity, a fost primul lung metraj Marvel din acest an. Regizat și scris de Ryan Coogler, pelicula Disney spune povestea unui tărâm imaginar intitulat regatul Wakanda. În centrul atenției se află T`Challa, un super erou care este nevoit să preia conducerea teritoriului după ce tatăl său decedează. În mod previzibil însă, suveranitatea sa este contestată și se inițiază un conflict cu implicații majore între două entități cu puteri supra-naturale.

Distribuția Black Panther l-a avut în rolul principal pe Chadwick Boseman în rolul lui T`Challa. Michael B. Jordan, Lupita Nyong’o, Danai Gurira, Martin Freeman, Daniel Kaluuya, Letitia Wright, Winston Duke, Angela Bassett, Forest Whitaker și Andy Serkis completează distribuția. În final, un film cu un buget de aproximativ 200 de milioane de dolari s-a reflectat în încasări de aproximativ 1,34 miliarde de dolari.

Dacă toate aceste performanțe combinate cu o distribuție excepțională nu au fost suficiente pentru a te face să nu uiți niciodată de Black Panther, costumul reprezentativ al lui T`Challa va ajunge la Smithsonian, în cadrul muzeului național pentru istorie și cultură a africanilor-americani. Revenind la producția Marvel, acesta este cel mai profitabil lung metraj regizat vreodată de un negru. Costumul personajului principal a fost realizat de către Ruth E. Carter. Black Panther ilustrează progresul filmelor cu personaje de culoare, într-o industrie care a ocolit în trecut negrii sau le-a asociat acestora personaje simple, uni-dimensionale sau marginalizate. ”Filmul, la fel ca muzeul, oferă o poveste completă pentru cultura și identitatea oamenilor de culoare. ” Se arată în comunicatul de presă emis de curatorului muzeului. În același muzeu se va regăsi un scenariu pentru Black Panther redactat de Ryan Coogler împreună cu 24 de imagini de înaltă rezoluție din procesul de producție.