Când vor deveni realitate avioanele electrice în care să călătorești

de: Florin Cașotă
10 07. 2018

În 2008, autovehiculele propulsate de motoare electrice au renăscut din cauza prețului exorbidant al țițeiului. Zece ani mai târziu ne aflăm în pragul unei renașteri al avioanelor cu motoare electrice.

În 1986, Burt Rutan a fost primul om care a zburat de-a lungul globului fără să se oprească pentru alimentare. 30 de ani mai trârziu, o altă cursă în jurul pâmântului a fost realizată cu o aeronavă electrică. Zborul a început în Abu Dhabi și s-a terminat 16 luni mai târziu în același loc.

Avionul Solar Impulse 2, folosit pentru acest zbor, nu a folosit combustibil clasic și nici nu a avut emisii. În schimb, avionul este propulsat de un motor electric, are patru baterii uriașe lithium-ion de 41 kWh și panouri solare.

Prin această reușită, Solar Impuse 2 a dovedit că avionul comercial propulsat de motoare electrice nu este doar un vis, ci o posibilitate.

Totuși, până la această realitate mai este multă cale de bătut. De exemplu, în 2012 unul dintre cele mai rapide avioane cu motor electric a călători cu o viteză de 325 km/h și a avut un singur pasager. În schimb, un Boeing 787 zboară cu o viteză de 941 km/h și transportă mai mult de 242 de pasageri. În ritmul actual al dezvoltării bateriilor și a motoarelor electrice, cel mai probabil nu vom vedea un avion comercial cu un motor electric transportând persoane până în 2030.

Unul dintre obstacolele care stă în calea realizării unui avion electric este ineficiența sistemului de propulsie și greutatea aeronavei. O altă problemă este supraîncălzirea și găsirea unei metode eficiente de răcire.

Orice fel de modificări s-ar face la motor sau la designul aeronavei, cea mai mare problemă rămâne bateria. În acest moment, nu există o baterie ce este destul de ușoară și care să aibă destul de multă putere pentru a putea face zborul cu un avion cu motor electric să fie fezabil. De aceea este nevoie ca tehnologia de stocare a energiei să se imbunătățească semnificativ în viitor și ca densitatea bateriei să crească cu cel puțin 5-8% pe an.

Chiar dacă se rezolvă și acest aspect mai avem o problemă. Cum se poate alimenta avionul într-un timp foarte scurt pentru o altă cursă? O soluție ar fi schimbarea bateriilor, dar administrarea și mentenanța bateriilor este foarte scumpă acum și, în plus, bateriile trebuie înlocuite cu totul după 1500 de cicluri de încărcare.

Ce beneficii ar aduce zborul cu avioane electrice?

Primul beneficiu ar fi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea în UE, la scară largă a avioanelor cu motoare electrice, ar duce la reducerea emisiilor ale uniunii cu 40% sub nivelul înregistrat în 1990 până în 2030 și o reducere de 80% până în 2050.

Nu numai planeta ar avea de câștigat, ci și pasagerii: biletul ar fi mai ieftin, zgomotul produs de aeronavă ar fi mult redus și avionul ar putea zbura la o altitudine mai mare decât o fac avioanele cu combustibil fosil.

Printre companiile care se află în cursa avioanelor cu motoare electrice se numără Zunum Aero ce a început lucrul în octombrie 2017 la o aeronavă hibridă electrică cu 12 locuri care ar trebui să fie gata pentru zbor în 2020.

Airbus E-Fan X este un proiect la care lucrează Rolls-Royce și Siemens, Wright Electric este un alt startup care vrea să creeze un avion comercial ce va merge pe baterii pe distanțe mai mici de 482 de kilometri.