Apple Music renunță la funcția pe care oricum nu o foloseai
Apple Music renunță la o funcție pe care o aveai la dispoziție în aplicație, dar pe care oricum nu o foloseai, așa că n-o să-ți lipsească.
Apple Music e la a doua încercare eșuată de a crea un fel de rețea socială în cadrul aplicației. Compania a informat artiștii că nu vor mai putea publica conținut în secțiunea Connect a aplicației. Mai mult, și o pagină de suport de pe site-ul oficial al companiei confirmă renunțarea la această funcție.
Apple a introdus aplicația Music pe piață în cadrul WWDC 2015. La acea vreme, Connect era lăudat ca fiind un mod unic de conectare între artiști și fanii acestora. Jimmy Iovine spunea că Connect este unul dintre cei trei piloni de la baza Apple Music, alături de serviciul de streaming și de Beats Radio.
La acea vreme, Drake era invitat de Eddy Cue pe scenă, pentru a discuta despre Connect. Acesta părea foarte implicat și foarte convingător în ceea ce spune, ca și cum ar fi lucrat personal la acest proiect. Nimic rău în asta, desigur.
Apple voia un hibrid de Twitter și Soundcloud în forma lui Connect. Artiștii puteau să posteze clipuri de la sesiuni de înregistrări, versuri alternative, demouri sau orice altceva i-ar fi atras pe fani să revină. Cei din urmă puteau să dea like-uri și să lase comentarii la conținutul văzut. Componenta respectivă semăna cu alt eșec al celor de la Apple, iTunes Ping, care a debutat în 2010 și a murit în 2012.
Odată cu dispariția Connect, Apple face trimiteri către paginile cu design nou ale artiștilor, dar și ale playlist-urilor. Totuși, e greu să consideri asta un înlocuitor, mai ales dacă iei în calcul câtă reclamă s-a făcut serviciului la debut.