ANAF scoate la vânzare mașini BMW și Mercedes la preț de Dacia

de: Daniel Ștefan
13 07. 2018

ANAF a adunat din nou în garaj autoturisme de la rău platinici și acum le scoate la vânzare ca să-și scoată banii. Uite ce ai putea să cumperi.

Agenția Națională de Administrare Fiscală deja nea obișnuit cu licitațiile în care găsești mașini atât de ieftine, încât ai vrea să iei mai multe.

Ca să acopere găurile din buget, produse de cei care nu și-au plătit datoriile pe bolizii de lux, ANAF acceptă să le vândă la prețuri de nimic, iar procesul de vânzare-cumpărare este extrem de facil. Tot ce trebuie să faci e să intri pe pagina oficială a ANAF și să citești pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a cumpăra un automobil de la ei.

La sfârșitul lunii iulie, ANAF va organiza la Galați o licitație unde sunt scoase la vânzare mai multe modele marca BMW, Mercedes și Audi la prețuri de Dacia Logan. Licitația se va susține timp de trei zile: pe 23, 24 și 25 iulie.

Un BMW 530 D din anul 2003 este scos la licitație pentru 16.889 lei, adică 3.600 de euro.

„Direcţia generală executări silite cazuri speciale, prin Serviciul executări silite cazuri speciale regional Galaţi, organizează în data de 23.07.2017, ora 14:00, în municipiul Galaţi, strada Brăilei, nr. 33, etaj 4, camera 420, jud. Galaţi (sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi), prima licitaţie pentru autoturism marca BMW 530 D, an fabricaţie 2003, culoare negru, preţ de pornire al licitaţiei 16.889 lei, exclusiv TVA, în scopul recuperării creanţelor bugetare stabilite prin hotărâre judecătorească pronunţată în materie penală, în dosarul nr. 6185/114/2011.”

Prețul de pornire al unui Mercedes Benz ML 320 CDI 4 Matic, din 2007, este de 41.819 lei, în euro însemnând 9.000 de euro.

Un Audi din 2002 poate fi achiziționat pentru doar 6.514 lei, adică aproximativ 1.400 de euro.

[readmore]

„Direcţia generală executări silite cazuri speciale, prin Serviciul executări silite cazuri speciale regional Galaţi, organizează în data de 25.07.2018, ora 12:00, în municipiul Galaţi, strada Brăilei, nr. 33, etaj 4, camera 420, jud. Galaţi (sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi), licitaţie pentru autoturism Mercedes Benz ML 320 CDI 4 Matic, an fabricaţie 2007, nr. de înmatriculare GL-87-BEB, an fabricaţie 2007, 2987 cmc, preţul de pornire al licitaţiei este de 41.819 lei, exclusiv TVA.”

O altă mașină scoasă la vânzare este un Mercedes Benz E 280 CDI 4 Matic, din 2008, cu preț de pornire 24.632 lei, adică vreo 5.300 de euro.

Aici ai și formularul pe care trebuie să-l completezi dacă vrei să participi la licitație.