Al Doilea Război Mondial, responsabil pentru degradarea atmosferei

de: George Stanciu
26 09. 2018

Al Doilea Război Mondial este unul dintre responsabilii pentru degradarea atmosferei planetei, într-un mod necunoscut până acum.

Un studiu efectuat de către cercetători de la University of Reading și publicat în jurnalul Annales Geophysicae arată că exploziile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au afectat ionosfera, partea superioară a atmosferei.

Raidurile aeriene efectuate atât de Aliați, cât și de germani, iar cele mai mari bombe aruncate ajungeau chiar și până la 10 tone. Erau suficient de puternice încât nu doar să distrugă clădiri din apropiere, ci și să trimită unde de șoc puternice în atmosfera planetei.

Patrick Major, istoric și coautor al studiului spune că ”echipajele implicate în raiduri menționau că avioanele au fost afectate de unde de șoc, chiar dacă zburau peste înălțimea recomandată.”

Operatorii radio din perioada respectivă foloseau ionosfera pentru a spori distanța pe care puteau face transmisiuni. Pentru că stratul atmosferic e variabil, pulsații radio pe frecvențe scurte erau trimise zilnic, iar apoi redirecționarea sau estomparea lor era verificată.

Centrul de Cercetări Radio din Slough conține informații detaliate de acest fel, astfel că Major și coautorii studiului au studiat datele disponibile dintre 1943 și 1945. Aceștia căutau schimbări în înălțime și concentrarea electronilor din atmosfera superioară, presupunând că schimbările au apărut în urma bombardamentelor.

Datele obținute au fost comparate cu informații despre 152 de raiduri Aliate asupra Europei. Major și colegii săi au descoperit o scădere pronunțată a concentrației de electroni în ionosferă, în timpul raidurilor, probabil din cauza efectului de încălzire produs de undele de șoc.

”Puterea nemaiîntâlnită a acestor atacuri s-a dovedit utilă pentru cercetători, care au putut observa modul în care astfel de evenimente pot avea efecte și la sute de kilometri deasupra solului, dincolo de efectele de la sol”, arată Major.