De la Digi la Orange, cât de scumpe vor fi licențele 5G

de: Daniel Ștefan
24 12. 2018

Licențele pentru rețeaua 5G urmează să fie scoase la licitație abia în toamna lui 2019, dar se știe deja cum se va calcula prețul acestora.

Prețul minim va reprezenta 2% din cifra de afaceri din anul precedent, înregistrată la nivelul ramurii CAEN, unde se încadrează activitatea de comunicații electronice, înmulțit cu numărul de ani pentru care este acordată licența, conform deciziei pregătite de Guvern. CAEN este acronimul utilizat pentru a desemna clasificarea statistică națională a activităților economice din România).

Conform profit.ro, prelungirea licențelor de comunicații mobile de generația a doua (2G) și a treia (3G) va fi posibilă la o valoare minimală care va reprezenta 4% din cifra de afaceri din anul precedent prelungirii. La fel, cea înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se încadrează activitatea de comunicații electronice, înmulțită cu numărul de ani pentru care se acordă licența.

Rămâne de văzut care va fi primul operator care va câștiga licitație pentru 5G, dar știm că Digi se luptă acerb să obțină cele mai mari avantaje. RCS-RDS promite că va oferi întâi Bucureștiului rețeaua viitorului, în parteneriat cu Ericsson pentru echipamente de rețelistică.

În SUA, Verizon a activat deja rețeaua 5G în patru orașe și le-a oferit internet de mare viteză celor dispuși să plătească 50 de dolari pe lună (iar americanii chiar au o problemă cu viteza internetului).

În Europa, prima țară care activat rețeaua 5G într-o zonă geografică restrânsă este Polonia. În România, mai durează, dar așteptările sunt mari de la viitoarea rețea 5G.

Profit.ro amintește că la ultima licitație pentru vânzarea de licențe de telecomunicații pentru 4G, ANCOM a vândut în septembrie 2012 un spectru de frecvențe în sumă de 682,13 milioane de euro: către Orange Romania – 227,14 milioane de euro, către Vodafone Romania – 228,52 milioane de euro, Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) – 179,88 milioane de euro și RCS&RDS – 40 milioane de euro și 2K Telecom – 6,6 milioane de euro.