Descoperirea care îți arată că Yeti este un animal obișnuit

Pentru unii oameni Yeti sunt niște animale drăgălașe, în timp ce pe alții îi sperie. Noua descoperire arată că e un pic din amândouă.

Yeti din munții din Asia sunt descriși ca fiind animale păroase și cu picioare lungi, dar descrierile nu sunt atât de detaliate încât să știm exact de unde vin și din ce specie se trag. Ca vărul american, Bigfoot, bucăți de păr și de oase, dinți sau piele sunt păstrate cu sfințenie în colecții private. Acum, analiza ADN a nouă dintre aceste obiecte au dovedit că sunt niște animale obișnuite, mai vechi.

Cele nouă probe, colectate din Himalaya și Podișul Tibetan, au inclus părul, pielea, dintele, osul și materiile fecale. Toate, cu excepția uneia dintre probe, au arătat că sunt fie urși asiatici, fie urși bruni din Himalaya sau urși tibetani. Eșantionul rămas provenea de la un câine domestic.

Yeti e un mit prea bun ca să moară

Descoperirea sugerează că fundamentele biologice ale legendei Yeti pot fi găsite la urșii locali. În 2014, o echipă de cercetători de la Universitatea din Oxford și Muzeul de Zoologie din Lausanne, condusă de geneticianul Bryan Sykes, au publicat un articol care descrie modul în care au fost testate 37 de probe de păr din întreaga lume.

A fost prima anchetă genetică a probelor și a avut un rezultat similar. Fiecare dintre probele lor corespunde unei specii cunoscute, de la ursul polar până la oaie. În schimb, cercetarea acestora a fost mai simplă și nu atât de amănunțită ca cea a echipei condusă de biologul Charlotte Lindqvist, de la Universitatea din Buffalo.

Lindqvist și echipa sa au folosit amplificarea PCR, secvențierea mitocondrială, asamblarea genomului mitocondrial și analiza filogenetică. Echipa a secvenționat ADN-ul mitocondrial a 23 de urși asiatici (inclusiv probele Yeti) și l-a comparat cu a altor urși din întreaga lume. Ei au descoperit că urșii tibetani bruni sunt strânși legați de urșii americani, dar urșii himalayeni aparțin unei linii evolutive diferite, care s-a împărțit în urmă cu 650.000 de ani, în timpul unei epoci mari de gheață.

Acest lucru ar fi putut să apară atunci când gheața a schimbat semnificativ peisajul, separând grupuri de urși care urmau să aibă căi evolutive separate.