Un studiu Netflix confirmă un detaliu rușinos despre abonații săi

de: Alexandru Puiu
15 11. 2017

Abonații la Netflix se pot bucura de conținut de pe platforma în orice condiții, de pe orice dispozitive, iar acest detaliu se reflectă într-un comportament interesant.

Deși fenomenul nu este foarte întâlnit la noi, nu este deloc exclus să mergi cu trenul sau cu metroul și cineva în fața ta să se uite la un film sau un serial pe Netflix. Dacă respectiva peliculă include niște scene nud sau cu un grad sporit de sexualitate, te-ai aștepta ca persoana care privește acel film să fie stânjenită, dar în realitate nu este deloc așa. Cel puțin aceasta este concluzia unui studiu foarte elaborat realizat de oficialii Netflix la scară globală.

Dacă este să dăm crezare raportului publicat la această adresă, cei care și-au făcut un obicei din a-și termina serialele de pe Netflix în deplasare nu au nici o problemă cu conținutul erotic inadvertent. În plus, aceeași oameni sunt imuni la privitorii din jur. Practic, tinde să devină irelevant dacă sesiunea ta de binging a ajuns să fie împărtășită cu alți participanți la trafic.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, Netflix a chestionat 37.056 de persoane pe parcursul a două luni, august și septembrie. Dintre aceștia, 67% au afirmat că își urmăresc serialele în deplasare, cu public. Cei mai mulți dintre ei, 77% nu au avut nici o problemă în a-și continua sesiunea de binging în momentul în care au observat că altcineva din împrejurimi are privirea afixată pe același conținut.

În privința manifestării sentimentelor în public, 65% dintre consumatorii de Netflix în tren, autobuz, metrou sau avion au recunoscut că au început la un moment dat să râdă din senin spre uimirea persoanelor din jur. Alți 20% au recunoscut că au plâns. Cea mai ciudată valoare relevată de acest studiu este că 27% dintre persoanele intervievate au recunoscut că niște necunoscuți le-au întrerupt filmul sau serialul pentru a le cere detalii despre conținutul video pe care îl consumă.