Topul celor mai leneșe țări din lume: Unde se situează România

de: Claudiu Râpan
12 07. 2017

Oamenii de știință din Statele Unite au strâns date din toată lumea, culese din telefoanele oamenilor, pentru a vedea cât de activi suntem noi de fapt. Aceștia, care fac parte din cadrul Universității Stanford, au analizat date care echivalează cu peste 68 de milioane de zile de mers pe jos și au ajuns la o medie. Media pașilor zilnici pe care oamenii de peste tot din lume îi fac este de 4.961.

Pe primul loc în topul celor mai activi oameni se regăsește Hong Kong-ul, cu o medie de 6.880 de pași pe zi, în stimp ce la polul opus al clasamentului sunt indonezienii, care pășesc în medie doar de 3.513 ori. Studiul a găsit și detalii destul de interesante care ar putea ajuta în lupta împotriva obezității. Cele mai multe dintre smartphone-uri au accelerometre încorporate care înregistrează numărul zilnic de pași. Cercetătorii au avut acces la aceste date pentru a-și putea realiza studiul. Mai mult de 700.000 de oameni au participat la el.

Scott Delp, unul dintre profesorii care au participat la studiu spune că acesta este de o mie de ori mai detaliat decât oricare altul de acest gen realizat până acum. În plus, cercetătorii de la Stanford au aflat că numărul mediu de pași parcurși de cetățenii unei anumite țări nu are prea mare legătură cu gradul de obezitate pe care îl regăsim în respectivul stat. Ei și-au dat seama că există o inegalitate destul de pronunțată între cei mai harnici și cei mai leneși. Asta înseamnă că oamenii sunt împărțiți în extreme. Cu cât această discrepanță este mai mică într-un stat, cu atât gradul de obezitate este mai redus, notează BBC.

În ceea ce privește România, ne putem da seama din graficul de mai sus că media se situează undeva în partea superioară a clasamentului. Asta înseamnă că nu suntem nici prea leneși, dar nici prea activi. De altfel, mai toată Europa se încadrează în acest tipar. La polul opus, putem observa țări precum Rusia sau China, care sunt extrem de mari și extrem de active.