Super soldații lui Stalin: cum a încrucișat presa oameni cu maimuțe

de: Răzvan Băltărețu
11 09. 2017

Stalin a condus URSS cu o mână de fier și cu o minte bolnavă. Cel puțin asta ai putea crede, dacă ai citit povestea oamenilor încrucișați cu maimuțe.

Rușii, americanii, chinezii și probabil că mulți alții au visat să încrucișeze maimuțele cu oamenii și să deruleze mai multe experimente pe aceste animale atât de înrudite cu specia umană. Războiul Rece a dat naștere unor povești bizare și destul de incredibile pentru teoriștii conspirației și pentru o anumită parte din oameni. Asta a făcut ca unele cazuri să ajungă până în prezent și să crezi că Stalin visa să creeze super soldați din oameni încrucișați cu maimuțe. Până la urmă, de ce să strici o știre bună cu un adevăr.

Povestea a circulat în acest weekend și a fost dată ca știre. Da, sigur, ar fi o știre, dacă ar fi adevărată. La fel de falsă era și în urmă cu șapte ani, când apărea în publicația Revista Magazin, unde titlul era destul de bun și de succint: „Soldatii-maimuta ai lui Stalin”. Între timp, a devenit mai isterică toată treaba și mai ficționalizată. Mai nou s-a ajuns la credința că Iosif Stalin a ordonat oamenilor de știință să încerce așa ceva, iar creierul suprem era Ilia Ivanov.

Ce presupune ideea super soldaților hibrizi ai lui Stalin

Pe scurt, Ilia Ivanov a fost obligat să încrucișeze oameni cu primate, ca să obțină super soldați pe care URSS să-i folosească în războaie. Totul ar fi pornit din mintea lui Stalin, care visa la „Red Frankenstein”, o ființă care să mănânce orice, să poate fi creată rapid și să aibă aptitudini de om și maimuță. Desigur, ar fi fost folosiți în lupte sau la munca terenurilor agricole, că nu s-ar fi răzvrătit. Până aici pare un film Marvel în care sovieticii sunt răul suprem și au o minte incredibilă.

În 1926, a venit ordinul de la Moscova să fie creat acest monstru cu scopul util. În același an, Ivanov ar fi plecat, sponsorizat cu 200.000 de dolari, în Africa de Vest să experimenteze. Cumva, era sub comanda lui Stalin, care a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922. De asemenea, Stalin a dus colectivitarea și exploatarea agricolă la un nivel la care puteau doar visa rușii de după Primul Război Mondial.

Totuși, aici se și rupe povestea. Toate articolele din presa locală, care fac referire la soldații lui Stalin, trimit către un articol de acum 12 ani din The Scotsman. Același articol a pornit și ideea super soldaților. Altfel, experimentele lui Ivanov aveau alt scop.

„Soldații lui Stalin” erau, de fapt, o confirmare a evoluției

El voia să demonstreze, încă de când a trimis cercetarea Academiei de Științe, că omul se trage din maimuță, de unde și confirmarea evoluției. În societatea lui Stalin, în care Dumnezeu nu există, acesta ar fi fost un mare avantaj. Și când și-a promovat ideea în fața guvernului a spus că, demonstrând teoria lui Charles Darwin, ar distruge religia. Desigur, cercetarea sovietică ar avea mult de câștigat pe plan internațional.

Și abia aici apare supoziția încrucișării, după cum scria New Scientist în 2008. Oameni din structurile de conducere s-au gândit că n-ar fi rău, dacă ar putea crea „omul nou” al URSS. Experimentul ar ajuta propaganda și, dacă ar avea succes, atunci ar demonstra că ei pot orice, chiar să creeze viață nouă. De unde și finanțarea primită. Totuși, Ivanov a eșuat, că nu avea mijloacele necesare de cercetare și dezvoltare, iar șefii nu aveau răbdare.

Cel mai probabil, fără să fie confirmat, Stalin nu știa toate detaliile proiectului, doar la nivel superficial. Ivanov era un intelectual întreținut de regim, pentru că putea oferi ceva. În 1930, toată cercetarea a fost oprită, că politica nu stătea pe loc, iar Ivanov a fost acuzat de un coleg că e trădător de țară.

Mai mult, lui Stalin îi plăcea mai mult teoria lui Jean-Baptiste Lamarck decât a lui Darwin, așa că nu a ținut neapărat la munca de cercetare a lui Ivanov. Lamarckismul presupune că anumite caracteristici trec la următoarea generație. De exemplu, un culturist ar trebui să transmită fiului său aceeași masă musculară.

Și încă un detaliu: îmbunătățirile genetice pe care munca lui Ivanov le-ar fi adus erau prea apropiate, în credință, de cele ale naziștilor. Bolșevicii nu se aveau bine cu naziștii, așa că nu doreau chiar să fie pe aceeași lungime de undă. Astfel, sună bine când zici „super-soldații hibrid ai lui Stalin”, dar rămâne un vag mit al internetului, o vagă legendă și un oarecare plan îndrăzneț și incomplet al unui cercetător rus.

Fotografia din deschidere e din seria de filme „Planeta Maimuțelor”, poate singurul loc în care vei vedea soldați maimuțe.