Dumnezeul tehnologiei îți transformă apa în vin spumant

de: Alexandru Puiu
28 11. 2017

Nebănuite sunt căile tehnologiei avansate în momentul în care ajungi să vezi un gadget precum SodaStream că este capabil să-ți transforme apa în vin spumant.

Dacă produsul îți este străin, SodaStream este un fel de dozator de uz casnic pe care îl poți utiliza pentru a obține sifon în casă. Se vinde cu niște butelii de dioxid de cardbon și niște sticle rezistente în care să-ți produci sifonul. Opțional, aceeași companie îți vinde o varietate foarte mare de siropuri pentru a-ți face diverse sucuri cu bule în confortul căminului.

Oficialii SodaStream au făcut numeroase experimente de-a lungul timpului când vine vorba de siropuri mai mult sau mai puțin ciudate. Este prima oară însă când orice companie din lume a creat un sirop de vin. Practic, apeși pe un buton și apa ta de la robinet poate fi transformată în vin alcoolizat cu bule.

Siropul cu pricina este intitulat Sparkling Gold și având în vedere reticența de care ar putea să dea dovadă publicul la astfel de minunății, momentan se comercializează în ediție limitată în Germania. În funcție de cererea publicului, distribuția se va extinde probabil și alte țări în perioada imediat următoare. Cei care vor să-l achiziționeze pot apela la acest link. Aparatul efectiv este comercializat de majoritatea comercianților din România.

În comunicatul de presă ce însoțește lansarea noului sirop revoluționar, se menționează că un pahar de sirop Sparkling Gold generează șase pahare de șampanie cu un volum de alcoolemie de 10%. Dacă micșorezi cantitatea de apă, în mod evident, crește nivelul de alcool. Ca aromă, produsul final ar trebui să simuleze clasicul Riesling alb fructat.

Pentru că este absolut normal să ai o reticență la un astfel de produs ”minune”, SodaStream a făcut câteva teste pe un public destul de variat. Dintre cei care au testat șampania pe bază de apă, 76% au afirmat că lichidul este bun sau foarte bun într-un test de degustare. Doar 67% și-au manifestat același entuziasm pentru produsele brandului renumit Veuve Clicquot și 56% pentru creațiile Moet & Chandon.