Samsung a lansat un televizor 4K mare cât un ecran de cinema [VIDEO]

de: Claudiu Râpan
16 07. 2017

Atunci când vine vorba de televizoare, oamenii se împart în două categorii. Cei foarte pretențioși și cei care se mulțumesc și cu mai puțin. Drumul de la un televizor de 2000-3000 de lei până la unul care să coste peste o sută de mii de dolari este unul lung. Unul dintre cele mai performante televizoare din lume costă 120.000 de dolari și are diagonala de 120 de inci, împreună cu funcțiile 4K și HDR. Însă Samsung a dus totul la alt nivel.

Compania sud-coreeană a lansat modelul Cinema LED Screen, care vine cu o diagonoală incredibilă, de 10,3 metri. Adică 406 inci. El rulează la rezoluție 4K, dispune și de nelipsitul HDR, iar imaginea sa este de zece ori mai clară și mai luminoasă decât poate scoate orice proiector existent pe piață. Acesta ar putea îmbunătăți și experiența de vizionare a filmelor 3D, care arată de obicei mai șterse din cauza sticlei polarizate cu care sunt dotate proiectoarele.

Pentru a veni în completarea imaginii, Samsung a colaborat în ceea ce privește partea audio cu JBL by Harman. Sistemul folosit dispune de boxe plasate în jurul ecranului, o tehnologie nouă de procesare audio și semnătura perosnală a JBL, ”Sculpted Surround Sound”. Samsung a lansat noul model acasă, în Coreea de Sud, și se laudă că este primul ecran LED produs la standarde de cinema din lume. Chiar dacă ecranele folosite în sinergie cu proiectoarele sunt puțin mai mari, de peste 15 metri, nici cu diagonala de 10,3 metri nu ne este rușine.

Samsung este una dintre puținele companii din lume care sunt în stare să producă un ecran LED de o asemenea dimensiune uriașă. Modelul în cauză a fost certificat și omologat de către Digital Cinema Initiatives, asta însemnând că el poate fi folosit în regim normal, de cinema, oriunde în lume. În ceea ce privește prețul, nu se știe încă nimic. Însă te poți aștepta ca el să fie astronomic, notează Engadget.