Samsung Galaxy S8 ar putea avea o baterie mai mare decât S7

de: Ioana Bîrsan
31 01. 2017

Scriam zilele trecute despre lansarea smartphone-ului Samsung Galaxy S8 la sfârșitul lunii martie, mult mai curând decât se anticipase inițial.

Veștile nu încetează însă să apară, iar azi avem noi vești despre următorul vârf de gamă al Samsung.

Astfel, se zvonește că Samsung Galaxy S8 va avea în componență o baterie de 3.250 mAh, conform Geeky Gadgets. Compania încearcă, în acest mod, să se asigure de succesul noului dispozitiv prin implementarea unei baterii cu o autonomie bunicică raportat la ofertele existente deja pe piață, dar și la modelele precedente.

Zvonurile susțin că cele două dispozitive pe care Samsung le va propune, cel de 5,8 inch și cel de 6,2 inch, cu ecran QHD Super AMOLED, vor dispune de baterii cu dimensiuni diferite. De exemplu, smartphone-ul de 5,8 inch va avea în componență o baterie de 3,250 mAh, iar dispozitivul de 6,2 inch va avea o baterie de 3.750 mAh. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că un telefon cu un display mai mare va spori și consumul de energie al dispozitivului.

Cu toate că nu există evidențe concrete care să bată în cuie aceste știri, zvonurile nu sunt deplasate dacă ne raportăm la specificațiile telefonului anterior, anume Samsung Galaxy S7, care este dotat cu o baterie de 3000 mAh, respectiv 3.600 mAh.

Pe baza știrilor anterioare am aflat că smarphone-ul va veni echipat cu un display edge, sistem de operare Andoid Nougat, cu un procesor Qualcomm Snapdragon 835, care se zvonește a fi cel mai bun din acest an, și o memorie internă de 64 GB. Toate aceste specificații plasează noul telefon din gama Samung în topul smartphone-urilor existente în acest moment pe piață. Pe lângă aceste specificații, știrile ne arată că acesta va avea în componență o cameră foto principală de 30 de megapixeli.

Toate aceste încercări de a identifica specificațiile tehnice ale telefonului S8 ne vor fi însă confirmate sau infirmate odată cu evenimentul de la finalul lunii martie.